Comitetul executiv al Băncii Naționale a decis sancționarea cu amendă a unui prestator de servicii de plată nebancar. Sancționarea a fost dispusă pentru încălcarea Legii cu privire la serviciile de plată și moneda electronică, precum și a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Încălcările se referă la nerespectarea cerințelor de notificare a Băncii Naționale privind modificarea datelor anexate la declarația de eliberare a licenței, precum și a cerințelor de identificare a utilizatorilor serviciilor de plată și de raportare a tranzacțiilor suspecte, a cerințelor de elaborare a reglementărilor interne în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.
Suma totală a amenzii este de 35 000 (treizeci și cinci mii) de lei și a fost achitată în bugetul de stat.