ANUNŢ
privind iniţierea, organizarea şi desfăşurarea consultării publice a proiectului de decizie
Banca Naţională iniţiază, începând cu 21 noiembrie 2018, consultarea publică a proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei ”Pentru modificarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 255 din 17 noiembrie 2011” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 206-215, art.1833).
Scopul proiectului este corelarea prevederilor Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară cu Planul de conturi al evidenţei contabile în băncile licenţiate din Republica Moldova şi asigurarea veridicităţii datelor statisticii monetare în sistemul bancar al Republicii Moldova.
Elaborarea proiectului de decizie este condiţionată de modificarea şi completarea Planului de conturi al evidenţei contabile în băncile licenţiate din Republica Moldova.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt băncile licenţiate din Republica Moldova şi Banca Naţională a Moldovei.
Impactul estimat al proiectului de decizie este corespunderea conţinutului Raportului privind statistica monetară cu Planul de conturi al evidenţei contabile în băncile licenţiate din Republica Moldova.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu art. 11 alin.(1), art. 27 alin. (1) lit. c) şi art. 72 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 297-300, art.544), cu modificările şi completările ulterioare, art. 86 din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 434-439, art.727).
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 5 decembrie 2018 pe adresa electronică: dsmf.drs@bnm.md [1] sau pe adresa poştală: bd.Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău.
Proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei ”Pentru modificarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 255 din 17 noiembrie 2011” şi nota de argumentare sunt disponibile pe pagina web [2] a Băncii Naţionale a Moldovei.
NOTĂ DE ARGUMENTARE
la proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei
„Pentru modificarea și completarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară”
1. Denumirea autorului
Banca Națională a Moldovei
2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului actului normativ și finalitățile urmărite
Proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară” (proiect) a fost elaborat în corespundere cu art. 11 alin. (1), 27 alin. (1) lit. c), art. 72 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările și completările ulterioare, și art. 86 din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 434-439, art.727).
Elaborarea proiectului este condiționată de modificările și completările operate la Planul de conturi al evidenței contabile în băncile licențiate din Republica Moldova și de necesitatea evitării unor probleme apărute la întocmirea de către bănci a raportului supus modificărilor din proiectul dat.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene
Prezentul proiect nu are drept scop armonizarea legislației naționale cu legislația UE.
4. Principalele prevederi ale proiectului și evidențierea elementelor noi
Modificarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară, aprobate prin HCE al BNM nr. 255 din 17.11.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.206-215, art.1833), presupune ajustarea cadrului normativ cu modificările operate la Planul de conturi al evidenței contabile în băncile licențiate din Republica Moldova prin includerea în raportul instrucțiunii a conturilor din grupa 2520 “Datorii privind leasingul operațional” și a contului 2739, aferente înregistrării evidenței datoriilor băncii față de alte bănci și față de clienți privind leasingul operațional primit și a dobânzii la aceste datorii, precum și a conturilor din grupa 1620 “Active aferente dreptului de utilizare și îmbunătățire a activelor suport, primite în leasing” și a contului 1687, destinate pentru evidența activelor aferente dreptului de utilizare și îmbunătățire a activelor suport, primite în leasing operațional sau financiar, conform prevederilor stabilite în contractul de leasing, și a amortizării calculate la activele aferente dreptului de utilizare, primite în leasing operațional.
Astfel, prin aprobarea proiectului Hotărârii în cauză va fi eficientizat cadrul legal care va reglementa procesul de întocmire și prezentare la BNM de către băncile licențiate din Republica Moldova a raportului privind statistica monetară.
5. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea proiectului nu prevede cheltuieli financiare și alocarea de mijloace financiare din contul bugetului de stat.
6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare
Intrarea în vigoare a prevederilor prezentului proiect nu va conduce la modificarea altor acte normative.
7. Avizarea și consultarea publică a proiectului
Avizarea și consultarea publică a proiectului va avea loc conform Regulamentului privind asigurarea transparenței în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor Băncii Naționale a Moldovei.
În scopul respectării prevederilor Legii nr.239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional și ale Regulamentului privind asigurarea transparenței în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor Băncii Naționale a Moldovei (aprobat prin HCA al BNM nr.230 din 18.11.2010), proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare de către băncile licenţiate a Raportului privind statistica monetară” este supus consultării publice, fiind plasat pe pagina web a BNM (www.bnm.md [5]), la compartimentul „Legislație", rubrica „Transparența decizională".
8. Constatările expertizei de compatibilitate
Întrucât prezentul proiect nu prevede o armonizare directă a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, acesta nu a fost expediat Centrului de Armonizare a Legislației pentru efectuarea expertizei de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene.