Situațiile financiare semianuale neauditate ale BNM la 30 iunie 2015 [1]
Acest raport elucidează starea financiară a Băncii Naționale și nu are legătură directă cu obiectivul fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.
Situaţiile financiare condensate ale Băncii sunt întocmite în conformitate cu prevederile Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi conform Standardului Internaţional de Contabilitate 34 (IAS 34) – „Raportarea financiară interimară”.
Situaţiile financiare condensate nu cuprind toate informaţiile şi dezvăluirile solicitate în Situaţiile financiare anuale, şi trebuie analizate împreună cu Situaţiile financiare pentru anul încheiat la 31 decembrie 2014, întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF).
Situaţiile financiare condensate sunt întocmite conform aceloraşi politici contabile, principii şi metode de evaluare a activelor, obligaţiunilor, capitalului şi rezervelor, veniturilor şi cheltuielilor, aplicate la întocmirea celor mai recente Situaţii financiare anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Situaţiile financiare condensate sunt prezentate în lei moldoveneşti (MDL), unitatea monetară a Republicii Moldova, rotunjite la cea mai apropiată valoare exprimată în mii lei.