În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, Banca Națională a Moldovei anunță inițierea elaborării proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei ,,Pentru modificarea Regulamentului privind efectuarea controalelor și aplicarea sancțiunilor unităților de schimb valutar, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr. 187 din 28.09.2023” (în continuare – proiectul hotărârii).
Elaborarea proiectului hotărârii este condiționată de intrarea în vigoare a Legii nr. 174/2024 pentru modificarea unor acte normative (consolidarea cadrului de activitate a Băncii Naționale a Moldovei) publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (2024, nr.336-339, art. 480), care consolidează cadrul legal aplicabil activității Băncii Naționale a Moldovei, ținând cont de standardele internaționale aplicabile băncilor centrale, ajustează cadrul legal pertinent procedurilor administrative desfășurate de Banca Națională a Moldovei, îmbunătățește cadrul legal aferent domeniilor de activitate supravegheate, precum și consolidează rolul Băncii Naționale a Moldovei în exercitarea atribuțiilor de bază.
Astfel, vor fi ajustate prevederile ce vizează activitatea administrativă desfășurată de către Banca Națională a Moldovei, fiind aduse precizări procedurii de control aplicată unităților de schimb valutar, prin introducerea instituției de monitorizare continuă, prin excluderea diferenței dintre controlul pe teren și controlul din oficiu și prin ajustarea termenelor pentru aplicarea sancțiunilor.
În contextul celor expuse, pentru eficientizarea procesului de elaborare a proiectului hotărârii, solicităm prezentarea, cel târziu până la 17 septembrie 2024, pe adresa poștală: Banca Națională a Moldovei, bd. Grigore Vieru nr. 1, mun. Chișinău sau expedierea la adresa electronică: Supraveghere.USV@bnm.md [1] a opiniilor, propunerilor și recomandărilor aferente proiectului de hotărâre.
