• Zilele și orele de primire în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale.


  • Octavian Armașu, Guvernator al Băncii Naţionale

    Prima zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606.


  • Vladimir Munteanu, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale

    A doua zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Rata anuală a inflației

Ritmul anual al inflaţieiRata anuală a inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună din anul curent faţă de luna similară a anului precedent. Se calculează ca un raport exprimat procentual între indicele preţurilor dintr-o lună din anul curent şi indicele din luna similară a anului precedent, calculaţi faţă de aceeaşi bază, din care se scade 100. Lucrările statistice aferente indicilor preţurilor de consum sunt realizate de Biroul Naţional de Statistică (BNS). BNM stabileşte ţinta inflaţiei calculată în baza indicelui preţurilor de consum în valoare de 5.0 la sută anual (rata inflaţiei pentru ultimele 12 luni – luna respectivă a anului curent faţă de luna similară ă a anului precedent) cu o posibilă deviere de ±1.5 puncte procentuale.(Sursă: Strategia politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei pe termen mediu. în luna august 2023 a constituit 9,69 la sută.

Conform ultimei runde de prognoză, rata inflației medii anuale va constitui 13.3 la sută în anul 2023 și 4.8 la sută în 2024.

Ratele de schimb (curs valutar)

  • USD 18.2165
  • EUR 19.0855
  • UAH 0.4972
  • RON 3.8365
  • RUB 0.1836
1 USD = 18.2165 MDL
Sorry, there are no data

BNM nu poartă nicio obligaţiune să execute tranzacţiile bancare în valuta străină folosind aceste rate de schimb. Ratele oficiale de schimb sunt stabilite şi folosite numai pentru evidenţa contabilă. Citeşte mai mult...

Ratele dobânzilor

20.06.2023 - astăzi
  • Rata de bază6.00%
  • Depozite overnight4.00%
  • Credite overnight8.00%

Rata de bază se aprobă în calitate de rată de referinţă pentru principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt. Facilitatea de depozit şi facilitatea de creditare se înscriu într-un coridor simetric de ±2 p.p. faţă de rata de bază.

Decizia respectivă este adoptată din perspectiva continuării propagării măsurilor de relaxare a politicii monetare din ultima perioadă și urmărește ancorarea anticipărilor inflaționiste și asigurarea condițiilor monetare necesare pentru a readuce și a menține inflația în proximitatea țintei inflației de 5,0 la sută pe termen mediu.

Lista birourilor de schimb valutar ale băncilor licenţiate, precum şi lista punctelor de schimb valutar ale hotelurilor şi a caselor de schimb valutar care deţin licenţa BNM privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar persoanelor fizice pe teritoriul Republicii Moldova la data de 1 octombrie 2023.

Evenimentul va putea fi urmărit în direct și va avea loc joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 11.00, în incinta Digital Park, sala „Community Hall” (str. Mihai Viteazul, 15).

RCA Data reprezintă un sistem informaţional automatizat de stat utilizat pentru determinarea exactă a primei de asigurare pe care urmează să o plătească fiecare asigurat. Acest sistem permite și schimbul de informaţii cu organele afacerilor interne în scopul exercitării funcției de control privind posesia asigurării RCA și Carte Verde.

Prețul la metalele prețioase

  • XAU 1072.8671
  • XAG 12.6623
Sorry, there are no prices.

Preţurile la aur şi argint reprezintă preţurile exprimate în lei moldoveneşti al unui gram de aur fin şi al unui gram de argint fin. Citeşte mai mult

Băncile din Republica Moldova

Băncile licențiate dispun de independenţă juridică, operaţională, financiară şi administrativă faţă de orice persoană, inclusiv faţă de Banca Naţională, de Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice, dacă legislaţia nu prevede altfel. Banca Națională le licențiază, supraveghează și reglementează activitatea.

În conformitate cu prevederile legale, începând cu data de 1 iulie 2023, Banca Națională a Moldovei (BNM) supraveghează activitatea organizațiilor de creditare nebancară, asociațiilor de economii și împrumut, birourilor istoriilor de credit și a participanților profesioniști pe piața asigurărilor.

Calendar de diseminare a datelor

06.10.2023

(Pierdere)/ Profit net(ă): (2 886 759) mii lei;
Total rezultat global al perioadei: (2 601 381) mii lei;
(Pierdere totală)/ profit disponibil pentru distribuire: (535 182) mii lei.

Total active: 105 260 386 mii Lei;
Total obligațiuni: 99 523 263 mii Lei;
Total capital și rezerve: 8 623 882 mii Lei.

Aceste rapoarte elucidează starea financiară a Băncii Naționale și nu au legătură directă cu obiectivul fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.

Viceguvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Tatiana Ivanicichina, a participat la atelierul de lucru „Sprijinirea incluziunii financiare sustenabile a lucrătorilor migranți originari din Republica Moldova” organizată ieri de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) la Chișinău.


Completarea chestionarului are loc în baza benevolă şi anonimă lunar şi / sau trimestrial.

Chestionarul utilizatorului de date statistice ale sectorului extern este elaborat pentru a afla viziunea utilizatorilor din diferite sfere de activitate asupra calității informațiilor publicate pe pagina-web, modului de prezentare, frecvenței apariției, gradului de detaliere şi de comoditate în procesul de căutare şi vizualizare.

Vă îndemnăm să vă expuneți opinia referitoare la datele statistice şi comunicatele despre statistica sectorului extern publicate pe pagina web, astfel încât să putem adapta informația necesităților dvs, în limita competențelor instituției.

Completarea chestionarului are loc în baza benevolă şi anonimă. Durata estimată: 5 minute (11 întrebări).

Inițiere >

Vezi mai mult