Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (http://bnm.md)

Acasă > Atelier de instruire despre stabilirea cursului valutar și trecerea la moneda de referință

Atelier de instruire despre stabilirea cursului valutar și trecerea la moneda de referință

 

Reprezentanți ai instituțiilor mass-media, jurnaliști care scriu pe teme economice, au participat la un atelier de instruire organizat de Banca Națională a Moldovei (BNM), în colaborare cu Clubul Presei Economice. Subiectele abordate au vizat mecanismul de stabilire a cursului valutar și, în mod special, avantajele trecerii la moneda de referință euro.

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a subliniat importanța rolului presei economice în educarea publicului și creșterea transparenței. „Rolul presei economice este esențial în promovarea educației financiare și în creșterea transparenței în ceea ce privește politicile monetare și financiare. BNM își asumă responsabilitatea de a sprijini această misiune prin furnizarea de informații clare și corecte”, a declarat guvernatoarea.

Participanții au beneficiat de explicații detaliate despre procesul prin care BNM stabilește cursul valutar, factorii care influențează fluctuațiile și măsurile luate pentru a asigura stabilitatea acestuia. Prezentarea a fost făcută de șeful Departamentului piețe financiare, Daniel Savin, care a evidențiat avantajele adoptării monedei de referință euro. De asemena, printre beneficii au fost menționate creșterea stabilității economice, reducerea riscurilor valutare și facilitarea comerțului internațional.

Atelierul a inclus o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia guvernatoarea și experții BNM au oferit participanților informații suplimentare despre activitatea instituției și impactul deciziilor sale asupra economiei naționale.

„Prin astfel de evenimente, ne propunem să dezvoltăm competențele jurnaliștilor economici și să atragem tineri jurnaliști să abordeze teme economice complexe. Vom continua să sprijinim instruirea și informarea jurnaliștilor, oferindu-le acces la resurse și experți în domeniu”, a adăugat guvernatoarea Anca Dragu.

Banca Națională a Moldovei își reafirmă angajamentul de a promova educația financiară și de a contribui la o mai bună înțelegere a subiectelor economice complexe, considerând acest aspect o prioritate națională.

Pentru mai multe detalii, prezentarea poate fi vizualizată aici [1].

 

 

 

 


Sursa URL:http://bnm.md/ro/content/atelier-de-instruire-despre-stabilirea-cursului-valutar-si-trecerea-la-moneda-de-referinta

Legături conexe:
[1] http://bnm.md/files/Instruire BNM.pdf