Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (https://bnm.md)

Acasă > Decizia de politică monetară, 17.09.2026

17.09.2026

Decizia de politică monetară, 17.09.2026

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 17 septembrie 2026, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre:

  1. Se stabilește rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 9,00 la sută anual.
  2. Se stabilesc ratele de dobândă:
      a) la creditele overnight, la nivelul de 11,00 la sută anual;
      b) la operațiunile repo, la nivelul de 9,25 la sută anual;
      c) la depozitele overnight, la nivelul de 7,00 la sută anual.
  3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 18,0 la sută din baza de calcul.
  4. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 26,0 la sută din baza de calcul.


Decizia BNM de menținere a caracterului restrictiv al conduitei politicii monetare este adoptată în contextul intensificării presiunilor inflaționiste provenite atât din partea ofertei, pe fundalul evoluțiilor nefavorabile ale prețurilor internaționale la resursele energetice, la produsele alimentare și la materiile prime, cât și din partea cererii interne, susținute de dinamica venitului disponibil al populației.

Actuala evaluare a riscurilor abaterii prognozei pe termen mediu a inflației prezintă o revizuire în sens descendent în trimestrul III 2026 și în sens ascendent în trimestrul IV 2026 și prima jumătate a anului 2027 față de proiecția publicată în Raportul asupra inflației, august 2026.

Respectiv, prin decizia de majorare a ratei de bază, Banca Națională a Moldovei urmărește diminuarea presiunilor inflaționiste, atenuarea efectelor secundare ale șocurilor de ofertă, stimularea economisirii în defavoarea consumului, precum și ancorarea anticipațiilor inflaționiste în vederea readucerii ratei anuale a inflației în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației pe termen mediu de 5,0 la sută.

BNM continuă să monitorizeze cu atenție situația macroeconomică internă și cea externă, precum și riscurile și incertitudinile asociate evoluției inflației pe termen scurt și mediu, iar deciziile ulterioare de politică monetară, îndreptate spre asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, vor depinde de perspectivele actualizate ale inflației.

Inflația anuală a constituit 6,96 la sută în luna august 2026, fiind în creștere cu 0,62 puncte procentuale față de nivelul lunii precedente și plasându-se peste limita superioară a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației pe termen mediu de 5,0 la sută. Totodată, în luna de referință, dinamica inflației a fost inferioară nivelului anticipat în Raportul asupra inflației, august 2026, fiind determinată, preponderent, de devierea negativă înregistrată pentru prețurile reglementate ca urmare a întârzierii ajustării tarifului la gazul natural.

Mediul extern. Economia mondială este marcată de incertitudini geopolitice și de volatilitatea piețelor energetice. Perspectivele creșterii economice pentru zona euro se mențin moderate, în timp ce inflația medie anuală va continua să se plaseze peste ținta BCE. Astfel, în contextul accentuării presiunilor inflaționiste, BCE a decis să majoreze ratele dobânzilor reprezentative cu 25 puncte de bază începând cu 16 septembrie 2026.

Piața petrolieră internațională și cotațiile europene la gazele naturale rămân caracterizate de o volatilitate accentuată. De menționat că, de la începutul lunii septembrie, prețurile la petrolul marca Brent și la gazul Dutch TTF continuă să se majoreze, pe fondul reluării ostilităților dintre SUA și Iran, astfel, amplificând îngrijorările privind persistența inflației la nivel global. Episoadelor prelungite de temperaturi extreme din Europa, dereglările activităților logistice din Strâmtoarea Ormuz și prognozele legate de impactul fenomenului El Niño asupra perspectivelor de producție agricolă în principalele țări producătoare din Asia au condiționat o modificare în sens ascendent a ipotezelor privind creșterea prețurilor produselor alimentare pe piețele internaționale.

Activitatea economică. În trimestrul II 2026, ritmul de creștere a activității economice a fost superior celui din trimestrul precedent. În acest fel, în perioada aprilie-iunie 2026, PIB s-a majorat cu 0,9 la sută comparativ cu perioada similară a anului 2025, fiind determinat, preponderent, de impactul pozitiv generat de sectorul industriei, agriculturii, activităților financiare și asigurări și cel al comerțului, fiind parțial atenuat de evoluțiile negative din sectorul informații și comunicații, construcții și învățământ. Cererea internă și cererea externă netă au susținut acest efect.

Conform datelor operative publicate de BNS, activitatea economică în semestrul I 2026 a sporit cu 0,6 la sută față de nivelul perioadei respective a anului 2025. 

Noile date statistice publicate de BNS conturează premise de continuare a evoluției pozitive a activității economice. Astfel, în lunile ianuarie-iulie 2026, exporturile au crescut cu 11,7 la sută și importurile – cu 7,1 la sută, în timp ce comerțul interior cu amănuntul și cel cu ridicata s-au majorat în medie cu 15,7 la sută și, respectiv, cu 9,4 la sută, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Din perspectiva surselor de finanțare a consumului, fondul de salarizare în trimestrul II 2026 a consemnat o creștere de 12,0 la sută în termeni nominali. De menționat că, transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice s-au majorat cu 20,88 la sută (în bază netă, dolari SUA) în luna iulie curent comparativ cu iulie 2025.

Condițiile monetare. Efectul mecanismului de transmisie al deciziilor de politică monetară din ultima perioadă și situația creată pe piața monetară au determinat diminuarea cu 2,5 la sută a volumului creditelor noi acordate în moneda națională în luna august comparativ cu luna iulie 2026. În luna august 2026, pe segmentul monedei naționale, rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi atrase nu a prezentat modificări față de luna precedentă și a constituit 5,65 la sută, iar cea la creditele noi acordate s-a diminuat cu 0,05 puncte procentuale față de luna iulie 2026, înregistrând valoarea de 9,19 la sută.

Actualizarea prognozei. Menținerea incertitudinilor geopolitice cu repercusiuni asupra prețurilor la resurse energetice, la produse alimentare și la materii prime au condiționat ca balanța riscurilor aferente prognozei inflației pe termen mediu să rămână orientată în sens inflaționist până la sfârșitul anului 2026 și dezinflaționist până la finele orizontului de prognoză.

Totodată, actualizarea prognozei este afectată de incertitudini și riscuri notabile privind momentul și magnitudinea ajustării tarifelor la serviciile reglementate,  producția agricolă din anul viitor, volumul consumului, al investițiilor și al remiterilor, migrația populației, diminuarea numărului de consumatori care se află pe teritoriul Republicii Moldova, finanțarea externă și impulsul fiscal, rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, precum  și impactul implementării noii politici fiscale pentru anul 2027 și al reformei sistemului de salarizare în sectorul bugetar.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 5 noiembrie 2026, conform calendarului [1] aprobat.

 


Evoluţia ratelor dobânzilor principalelor instrumente de politică monetară [2]

 

Vezi și
Tag-uri
  • Rezervele obligatorii [3]
  • credite overnight [4]
  • depozite overnight [5]
  • rata de baza [6]
  • facilitatea de creditare [7]
  • facilitatea de depozit [8]
  • ritmul inflatiei [9]
  • inflatia [10]

Sursa URL:https://bnm.md/ro/content/decizia-de-politica-monetara-17092026

Legături conexe:
[1] https://bnm.md/ro/content/calendarul-sedintelor-comitetului-executiv-cu-privire-la-promovarea-politicii-monetare-pe [2] https://bnm.md/ro/content/ratele-dobanzilor?base_rates_full [3] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=Rezervele obligatorii [4] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=credite overnight [5] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=depozite overnight [6] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=rata de baza [7] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=facilitatea de creditare [8] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=facilitatea de depozit [9] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=ritmul inflatiei [10] https://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=inflatia