Dezvoltarea profesională a angajaților BNM este una dintre prioritățile Politicii de personal a Băncii Naționale pentru a asigura un nivel crescut de expertiză în domeniile de activitate a BNM.
Formarea profesională a salariaților are la bază prevederile Codului muncii, inclusiv sunt alocate anual cel puțin 2 la sută din fondul de salarizare pentru formarea profesională a salariaților.
Totodată, planificarea și aprobarea planurilor de formare profesională este realizată în comun cu reprezentanții salariaților.
Aspecte legale ale procesului de dezvoltare profesională în Banca Națională a Moldovei sunt prevăzute de Regulamentul intern al BNM.
În BNM angajații beneficiază de mai multe forme de dezvoltare profesională, organizate intern sau pe extern, și anume: conferințe, ateliere, seminare, cursuri de formare profesională de lungă durată, cursuri de e – învățare, și altele.
Anual mai bine de 70% din angajații BNM beneficiază de diverse forme de perfecționare în vederea asigurării dezvoltării competențelor profesionale și creșterii capitalului uman al BNM. Evenimentele de instruire sunt selectate conform necesităților individuale și instituționale de dezvoltare profesională, pornind de la programele de instruire oferite de partenerii de dezvoltare, precum și prin asigurarea transferului intern de cunoștințe.
Transferul de cunoștințe pe intern este realizat prin organizarea seminarelor și prezentărilor realizate de către experții din cadrul BNM, aliniate, în special, la obiectivele BNM. În general, sesiunile sunt desfășurate online, cu acces pentru tot personalul BNM, totodată, sunt organizate și sesiuni de consolidare a cunoștințelor la nivel departamental. Instruirile interne facilitează transferul de cunoștințe din partea subdiviziunilor de specialitate către angajații din alte subdiviziuni pe diverse domenii de activitate ale băncii, cum ar fi:
- sisteme de plăți;
- cercetări, previziune și stabilitate financiară;
- gestiunea resurselor umane;
- cooperare externă și integrare europeană;
- gestionarea rezervelor valutare;
- supraveghere bancară
- și altele.
În același timp, angajații BNM participă la instruiri externe pe diverse domenii, desfășurate de partenerii de dezvoltare ai băncii și de organizații specializate, cum ar fi: Fondul Monetar Internațional, băncile centrale ale altor state și organizații specializate pe instruiri dedicate sectorului bancar.
De asemenea, Banca Națională a Moldovei pune accent pe dezvoltarea abilităților manageriale și de leadership, astfel a fost desfășurat programul Leadership și Management în perioada anilor 2020-2021 și în anul 2023, proiectul „NBM LearnOrgLab” – transformarea instituțională în instituție orientată spre învățare.
În cadrul proiectului, sunt desfășurate diverse inițiative de învățare, precum atelierele tematice, vizite de studiu și sunt create diferite produse de învățare. De asemenea, sunt desfășurate sesiuni de coaching, cu scop de dezvoltare a abilităților manageriale și de cooperare intra departamentală.
În scopul retenției angajaților cât și atragerii noilor angajați, BNM oferă pe lângă oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
