Banca Națională a Moldova invită reprezentanții mass-media la evenimentul de închidere a proiectului de twinning „Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor Uniunii Europene”. Proiectul implementat de Banca Națională a Moldovei, cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și De Nederlandsche Bank (Banca Centrală a Olandei), a fost lansat în urmă cu doi ani, grație suportului financiar al Uniunii Europene.
Evenimentul va avea loc marți, 30 mai 2017, începând cu ora 11.00. Pe lângă totaluri, vor fi discutate perspectivele de dezvoltare a sectorului financiar-bancar. Vor participa guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, președintele parlamentului, Andrian Candu, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, oficiali ai Băncii Naționale a României, reprezentanți ai misiunilor diplomatice din țările UE, comunitatea bancară și experți din domeniu.
Un eveniment similar a avut loc recent la București. Primele constatări au arătat că rezultatele proiectului implementat de BNM sunt concludente. Au fost remarcate mai multe reușite, între care elaborarea unei noi legi bancare, care va constitui următoarea etapă de reformare a sectorului bancar din Republica Moldova.
Locul desfășurării evenimentului: Centrul de conferințe, hotelul „Radisson Blu”, str. Mitropolit Varlaam, 77, Chișinău.
Înregistrarea participanților: 10.30 – 11.00.
Durata evenimentului: 2h 30min
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina web a băncii și pe profilul BNM de pe Facebook: https://www.facebook.com/BNM.md/ [1].