În luna iunie 2025, creditele noi1 acordate au constituit 6 952,8 milioane lei, în creștere cu 6,0 la sută față de luna mai 2025 (Infografic 1). Partea majoră (75,6 la sută) reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 5 256,0 milioane lei, în creștere cu 2,4 la sută față de luna precedentă.
Infografic 1. Evoluția creditelor noi acordate
Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 57,2 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 36,9 la sută din totalul creditelor.
Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,10 puncte procentuale (p. p.) comparativ cu luna precedentă și a constituit 9,04 la sută, iar rata medie la cele în valută s-a diminuat cu 0,21 p. p., constituind 5,20 la sută.
Persoanele fizice în luna iunie 2025 au contractat credite în volum de 2 498,3 milioane lei, în creștere cu 1,1 la sută față de luna precedentă, partea majoră (61,5 la sută) fiind acordată pentru consum (Infografic 2). Majoritatea creditelor de consum acordate persoanelor fizice (1 357,7 milioane lei) au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.
Infografic 2. Creditele noi acordate persoanelor fizice
Creditele imobiliare dețin ponderea de 38,3 la sută în totalul creditelor noi acordate persoanelor fizice, fiind contractate preponderent în moneda națională.
Rata medie la creditele de consum acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,24 p. p. și a constituit 10,78 la sută. Rata medie la creditele imobiliare acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,21 p. p., constituind 7,35 la sută.
Comparativ cu luna precedentă, în luna de referință, persoanele juridice au solicitat cu 3,2 la sută mai multe credite în moneda națională (Infografic 3). Volumul creditelor în valută s-a majorat cu 17,5 la sută, iar al celor atașate la cursul valutei2 s-a majorat de 2,0 ori.
Partea majoră (91,3 la sută) din totalul creditelor noi acordate persoanelor juridice a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare, acestea reprezentând 57,5 la sută din totalul creditelor noi acordate în luna iunie 2025.
Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a menținut la nivelul de 8,57 la sută, iar rata medie la creditele acordate în valută s-a diminuat cu 0,17 p. p. și a constituit 5,20 la sută.
Infografic 3. Creditele noi acordate persoanelor juridice
Infografic [4]:
Evoluția pieței DEPOZITELOR în luna iunie 2025 [5]
Date statistice [6]
1. Comunicatul este elaborat în baza informației raportate conform Instrucțiunii cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobate prin HCE al BNM nr. 331/2016. Noțiunile utilizate în comunicat, în special cele privind creditele noi, persoanele juridice, persoanele fizice și persoanele fizice care practică activitate, au sensul definit în Instrucțiunea prenotată.
2. Creditele atașate la cursul valutei reprezintă creditele ale căror solduri, conform condițiilor stabilite în contractele corespunzătoare încheiate de către bancă, se modifică în funcție de evoluția cursului leului moldovenesc față de valuta la care se atașează.
Notă: În infografice, datele agregate pot să nu corespundă exact sumei componentelor din cauza rotunjirilor matematice.




