Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (http://bnm.md)

Acasă > Evoluția pieței DEPOZITELOR în luna septembrie 2025

20.10.2025

Evoluția pieței DEPOZITELOR în luna septembrie 2025

În luna septembrie 2025, depozitele noi1 atrase la termen au constituit 4 546,3 milioane lei, majorându-se cu 6,2 la sută față de luna august 2025 (Infografic 1). Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere de 74,9 la sută și au însumat 3 404,3 milioane lei, fiind în creștere cu 10,0 la sută față de luna precedentă. Depozitele atrase în valută au totalizat 1 142,0 milioane lei, înregistrând o descreștere cu 3,8 la sută față de luna precedentă.


Infografic 1. Evoluția depozitelor noi atrase

[1]


Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a majorat cu 0,20 puncte procentuale (p.p.) comparativ cu luna precedentă și a constituit 5,12 la sută. Rata medie nominală la depozitele în valută s-a majorat cu 0,01 p.p., constituind 1,38 la sută.

Din perspectiva termenelor de plasare, cele mai mari ponderi în totalul depozitelor la termen le-au revenit depozitelor cu termenul de la 2 până la 5 ani (57,0 la sută) și de la 6 până la 12 luni (24,5 la sută).

Depozitele persoanelor fizice au constituit, în luna de referință, 3 306,9 milioane lei, în creștere cu 0,1 la sută comparativ cu luna precedentă (Infografic 2). Cele mai solicitate au fost depozitele cu termene de la 2 până la 5 ani și de la 6 până la 12 luni, cu o pondere de 48,9 la sută și respectiv 30,6 la sută din totalul depozitelor persoanelor fizice. Comparativ cu septembrie 2024, depozitele în moneda națională ale persoanelor fizice s-au majorat cu 60,1 la sută, iar cele în valută – cu 12,7 la sută.


Infografic 2. Depozitele noi atrase la termen de la persoanele fizice

[2]


Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele fizice s-a menținut la nivelul de 5,28 la sută. Rata medie la depozitele atrase în valută s-a majorat cu 0,05 p.p. și a constituit 1,32 la sută.

În septembrie 2025 depozitele persoanelor juridice au constituit 1 236,1 milioane lei, fiind în creștere cu 26,7 la sută față de luna precedentă, depozitele în moneda națională reprezintă 1 094,1 milioane lei (+40,6 la sută), iar cele în valută – 142,1 milioane lei (-28,1 la sută). Comparativ cu septembrie 2024, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice s-au majorat de 3,3 ori, iar cele în valută s-au micșorat cu 32,4 la sută.


Infografic 3. Depozitele noi atrase la termen de la persoanele juridice

[3]


Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice, comparativ cu luna precedentă, s-a majorat cu 0,92 p.p., până la nivelul de 4,78 la sută, iar rata medie la depozitele atrase în valută s-a diminuat cu 0,02 p.p. și a constituit 1,84 la sută.

 

infografic [4]:

[4]

Evoluția pieței CREDITELOR în luna septembrie 2025 [5]

Date statistice [6]

Instrucțiune cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobată prin HCE al BNM nr. 331 din 01.12.2016 [7]


 


1. Comunicatul este elaborat în baza informației raportate conform Instrucțiunii cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobate prin HCE al BNM nr. 331/2016. Noțiunile utilizate în comunicat, în special cele privind depozitele noi, persoanele juridice, persoanele fizice și persoanele fizice care practică activitatea, au sensul definit în Instrucțiunea prenotată.

Notă: În infografice datele agregate pot să nu corespundă exact sumei componentelor din cauza rotunjirilor matematice.

 

Vezi și
Tag-uri
  • depozite [8]
  • credite [9]
  • rata medie [10]
  • piața creditelor [11]
  • piața depozitelor [12]
  • depozitele [13]
  • creditele [14]

Sursa URL:http://bnm.md/ro/content/evolutia-pietei-depozitelor-luna-septembrie-2025

Legături conexe:
[1] http://bnm.md/files/Infografic 1_ Evoluția depozitelor noi atrase 2025-09.png [2] http://bnm.md/files/Infografic 2_ Depozitele noi atrase la termen de la persoanele fizice 2025-09.png [3] http://bnm.md/files/Infografic 3_ Depozitele noi atrase la termen de la persoanele juridice 2025-09.png [4] http://bnm.md/files/infografic vizualizare depozite 2025-09.png [5] http://bnm.md/ro/content/evolutia-pietei-creditelor-bancare-luna-septembrie-2025 [6] http://bnm.md/bdi/pages/reports/dpmc/DPMC9.xhtml [7] http://bnm.md/ro/content/instructiune-cu-privire-la-modul-de-intocmire-si-prezentare-rapoartelor-privind-ratele [8] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=depozite [9] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=credite [10] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=rata medie [11] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=piața creditelor [12] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=piața depozitelor [13] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=depozitele [14] http://bnm.md/ro/search?hashtags[0]=creditele