Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (http://bnm.md)

Acasă > Expert Principal, pe durată determinată, în domeniul cooperării tehnice externe

17.02.2026

Expert Principal, pe durată determinată, în domeniul cooperării tehnice externe

Anunț repetat

 

Scopul general al Direcției CTECB:

  • Direcția cooperare tehnică externă și colaborare bilaterală îşi desfășoară activitatea având ca scop asigurarea unei coordonări eficiente, la nivel instituțional, a activităților de cooperare tehnică externă a BNM, precum și a activităților de cooperare bilaterală a BNM cu alte bănci centrale și autorități de supraveghere, precum și alți parteneri externi.

 

Obiectivele postului:

  • Expertul principal al Direcției CTECB realizează atribuțiile sale în domeniul cooperării tehnice externe, precum și efectuează alte sarcini aferente funcției la indicația șefului Direcției CTECB, a directorului DRIIE și/sau a membrului Comitetului Executiv al BNM care patronează activitatea DRIIE desemnat conform ordinului guvernatorului BNM cu privire la atribuirea subdiviziunilor BNM.

 

Principalele atribuții:

  • Menținerea comunicării cu partenerii externi de dezvoltare, conform atribuțiilor BNM, în vederea solicitării și beneficierii de asistență tehnică;
  • Inițierea și menținerea corespondenței cu instituțiile Guvernului RM privind contractarea unor proiecte de asistență tehnică în favoarea BNM prin intermediul programelor interguvernamentale;
  • Coordonarea și gestiunea (prin planificarea, solicitarea, monitorizarea și evaluarea rezultatelor) misiunilor de asistență tehnică externă de care beneficiază BNM, sau este oferită de către BNM partenerilor externi;
  • Participarea în cadrul activităților de elaborare a documentelor de politici naționale de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova, precum și privind integrarea Republicii Moldova în structurile economice internaționale;
  • Asigurarea întreprinderii măsurilor necesare în vederea bunei organizări a întâlnirilor din cadrul BNM și a evenimentelor asociate, desfășurate cu ocazia vizitelor reprezentanților partenerilor externi;
  • Realizarea activităților logistice necesare pentru buna organizare a misiunilor de asistență tehnică externă în cadrul BNM, atelierelor de lucru, vizitelor experților din/în străinătate;
  • Asigurarea elaborării și redactării scrisorilor protocolare (de felicitare pentru numirea în funcție, mulțumire, colaborare, condoleanțe etc.) ce urmează a fi adresate partenerilor externi ai BNM;
  • Asigurarea elaborării unor analize, sinteze, discursuri, prezentări și în limba română, rusă sau engleză, în legătură cu participarea membrilor CE, sau a altor reprezentanți ai BNM la diverse reuniuni și forumuri, sau alte evenimente externe;
  • Îndeplinirea altor sarcini conform fișei de post și indicației Conducerii BNM.

 

Cerințe obligatorii:

  • Studii superioare complete în domeniul economiei și/sau în domeniul relațiilor internaționale, sau a dreptului internațional. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective.
  • Stagiu de cel puțin 1 an în structurile administrației publice naționale sau în structurile internaționale, cu funcții ce țin de relații internaționale sau coordonarea comunicării între diferite entități, inclusiv în proiecte de asistență tehnică (beneficiar /donator de proiecte de asistență tehnică), sau în domeniul gestiunii proiectelor de asistență tehnică;
  • Cunoașterea specificului activității instituțiilor financiare internaționale și altor organizații internaționale care au tangență cu atribuțiile  BNM;
  • Cunoașterea particularităților de bază a procesului de integrare europeană;
  • Cunoașterea particularităților ce țin de coordonarea asistenței tehnice externe acordate de comunitatea donatorilor;
  • Cunoașterea  prevederilor legale cu privire la Banca Națională a Moldovei, privind activitatea entităților reglementate, licențiate și supravegheate de către BNM, privind reglementarea valutară etc. necesare pentru realizarea cu succes a atribuțiilor postului;
  • Cunoașterea atribuțiilor principalelor  autorități (instituții) publice ale Republicii Moldova (în special cele cu profil economic și financiar);
  • Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată a aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point;
  • Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române, ruse și engleze vorbire fluentă;
  • Competențe: integritate, responsabilitate, profesionalism, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, capacitate de a rezolva probleme, perseverență, învățare și dezvoltare continuă.

Alte abilități și atitudini:

  • abilități de comunicare verbală și în scris, capacitatea de a expune clar și concis constatările, concluziile și recomandările (fixarea exactă și calitativă a informației), capacitatea de sinteză;
  • operativitate în realizarea sarcinilor;
  • responsabilitate, obiectivitate, imparțialitate, evitarea conflictelor de interese, conduită morală și profesională desăvârșită, spirit de inițiativă, lucru în echipă, disponibilitate și adaptare la schimbare, diplomație, creativitate, flexibilitate, disciplină, exigent cu sine, spirit de observație și dorință de dezvoltare profesională continuă.

 

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

 

Termen-limită:

  • 9 martie 2026.

 

Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online [1] sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md [2], care să conțină copia actului de identitate și a diplomelor de studii superioare. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți dosarul de aplicare și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 143 sau 022-822-245.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

 

Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie de referință:

  • Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548 din 21.07.1995;
  • Legislația aferentă activității entităților reglementate, autorizate și licențiate de către BNM, precum și cea aferentă realizării altor atribuții ale BNM;
  • Compartimentul Integrare europeană și relații internaționale de pe pagina web-oficială a BNM;
  • Acordul de Asociere încheiat între Republica Moldova și Uniunea Europeană (semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia).

 

Documente necesare pentru a fi prezentate la aplicarea pentru postul vacant [3]

Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare [4].

 


Politica de personal a Băncii Naţionale a Moldovei are drept obiectiv selectarea şi angajarea persoanelor profesioniste din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale, etc).

Angajarea la Banca Naţională a Moldovei se efectuează în bază de concurs, în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2003), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 130 din 03.07.2014, Regulamentul intern al Băncii Naţionale a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 62 din 16.03.2016. Concursul reprezintă o modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei.

Comisiile de testare formate din specialişti din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei verifică gradul de cunoaştere de către candidaţi a limbilor moderne, tehnologiilor informaţionale şi a specialităţii.

 


Termen-limită:

  • 09.03.2026
Tag-uri
  • post vacant [5]
  • Posturi vacante [6]
  • cariera [7]
  • Expert prinicpal [8]

Sursa URL:http://bnm.md/ro/content/expert-principal-pe-durata-determinata-domeniul-cooperarii-tehnice-externe

Legături conexe:
[1] http://bnm.md/ro/content/cv-online [2] mailto:recrutare@bnm.md [3] http://bnm.md/ro/content/documente-necesare-pentru-fi-prezentate-la-aplicarea-pentru-postul-vacant [4] http://bnm.md/ro/content/documente-necesare-pentru-fi-prezentate-la-angajare [5] http://bnm.md/ro/tags/post-vacant [6] http://bnm.md/ro/tags/posturi-vacante-6 [7] http://bnm.md/ro/tags/cariera-0 [8] http://bnm.md/ro/tags/expert-prinicpal