Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (https://bnm.md)

Acasă > Guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu a discutat cu reprezentanții Băncii Naționale a Cambodgiei despre consolidarea cooperării bilaterale și inițiative pe arena financiară internațională

Guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu a discutat cu reprezentanții Băncii Naționale a Cambodgiei despre consolidarea cooperării bilaterale și inițiative pe arena financiară internațională

 


Conducerea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), reprezentată de guvernatoarea doamna Anca Dragu a avut o întrevedere bilaterală cu viceguvernatorul Băncii Naționale a Cambodgiei, domnul Sannisith Sum. Conducerea BNM a exprimat aprecierea pentru participarea reprezentantului delegației Băncii Naționale a Cambodgiei la conferința internațională anuală organizată de Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Banca Națională a României și Banca Franței, în perioada 1-2 octombrie, la Chișinău.

Discuțiile s-au axat pe procesul de negociere a Memorandumului de Înțelegere între cele două instituții bancare centrale, destinat să stabilească un cadru formal de cooperare, coordonare și schimb de informații. Domeniile de colaborare propuse acoperă politica monetară și operațiunile bancare centrale, operațiunile valutare, sistemele de plăți, supravegherea bancară, politica macro-prudențială și stabilitatea financiară, tehnologiile financiare și inovația, precum și cercetarea economică și metodologiile statistice.

„Aprofundarea relațiilor de cooperare cu partenerii internaționali și crearea unor punți de dialog cu băncile centrale partenere reprezintă pași concreți în efortul nostru de a ancora Banca Națională a Moldovei în circuitele financiare globale. Parteneriatul cu Banca Națională a Cambodgiei, atât pe dimensiunea bilaterală prin Memorandumul de Înțelegere, cât și în cadrul altor inițiativelor comune, confirmă deschiderea noastră spre inovație, schimb de bune practici și aliniere la cele mai înalte standarde ale activității bancare centrale”, a declarat doamna Anca Dragu.

Totodată, a fost reafirmat angajamentul BNM pentru consolidarea independenței instituționale – o prioritate pentru menținerea credibilității politicii monetare și cerință fundamentală în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cadrul legislativ național fiind perfecționat continuu pentru alinierea deplină la acquis-ul comunitar.

Întrevederea s-a desfășurat în marja celei de-a doua ediții a conferinței internaționale dedicate coordonării politicilor pentru convergența europeană, cu genericul „Fiscal space and monetary anchoring under accelerated integration” („Spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate) pentru a promova schimbul de experiență între specialiștii din domeniul financiar și pentru a oferi un forum de prezentare și dezbatere a lucrărilor de cercetare, consolidând astfel poziția Republicii Moldova ca partener activ în dialogul financiar internațional.


Detalii: Comisarul european pentru Economie și Productivitate, alături de guvernatori și viceguvernatori ai băncilor centrale, participă la conferința internațională organizată de BNM la Chișinău [1]

 

 

 


Sursa URL:https://bnm.md/ro/content/guvernatoarea-bnm-doamna-anca-dragu-discutat-cu-reprezentantii-bancii-nationale-cambodgiei

Legături conexe:
[1] https://bnm.md/ro/content/comisarul-european-pentru-economie-si-productivitate-alaturi-de-guvernatori-si