Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Anca Dragu, guvernator
Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator
A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 606.
Tatiana Ivanicichina, viceguvernator
A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Constantin Șchendra, viceguvernator
A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Dacă doriţi să expediaţi un mesaj (întrebare sau sugestie) în regim on-line accesați compartimentul "Feedback" din meniul principal din partea de sus a site-ului.
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Stabilitatea financiară se realizează prin consolidarea rezilienței sistemului financiar, limitarea efectului de contagiune și diminuarea acumulării de riscuri sistemice, contribuind, astfel, la sustenabilitatea sectorului financiar și creșterea economică.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Naţională este unica instituţie care efectuează licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Site-ul www.bnm.md prioritizează securitatea datelor și utilizează cookie-urile pentru îmbunătățirea experienței de navigare și confortul utilizatorului. Acceptul folosirii cookie sporește viteza de lucru a paginii și garantează funcționarea normală a modulelor de prezentare a informațiilor. Refuzul folosirii cookie poate încetini încărcarea site-ului și îngreuna navigarea lină între pagini. Mai multe detalii în Politica de utilizare a cookie-urilor.
ANUNȚ
privind inițierea, organizarea și desfășurarea consultării publice a proiectului de decizie
Banca Naţională a Moldovei iniţiază, începînd cu data de 21.05.2018, consultarea publică a proiectului Regulamentului privind activitatea prestatorilor de servicii de plată nebancari în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.
Proiectul Regulamentului a fost elaborat în conformitate cu Legea cu privire la Banca Naţională nr.548 din 21.07.1995, Legea nr.308 din 22.12.2017 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, nr. 114 din 18.05.2012 și Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale nr. 25 din 04.03.2016.
De asemenea, realizarea prevederilor Regulamentului va asigura conformarea la standardele internaționale în domeniu, şi anume, Recomandărilor 40 ale FATF, Directivei 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, Regulamentului UE 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri, Ghidului FATF privind abordarea bazată pe risc în vederea combaterii spălării banilor şi finanțării terorismului pentru serviciile de transfer de bani sau valori și a Ghidului elaborat în baza art.17 și 18 alin.(4) a Directivei 2015/849 privind măsurile de precauție simplificată și sporită privind clienții și factorii care trebuie luați în considerare la evaluarea riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.
Prevederile Regulamentului au ca scop îmbunătățirea cadrului normativ în vigoare aferent domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Realizarea scopului menţionat va avea loc prin perfectarea și modificarea programelor proprii ale prestatorilor de servicii de plată nebancari privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi comunicate până pe data de 04.06.2018, pe adresa: MD-2005, mun. Chişinău, bd. Grigore Vieru nr.1.
Proiectul Regulamentului privind activitatea prestatorilor de servicii de plată nebancari în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului şi nota de argumentare sunt disponibile pe pagina-web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei www.bnm.md.
NOTA DE ARGUMENTARE
la proiectul Regulamentului privind activitatea prestatorilor de servicii de plată nebancari
în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului
Banca Naţională a Moldovei a elaborat şi propune spre atenţia publicului proiectul Regulamentului privind activitatea prestatorilor de servicii de plată nebancari în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (în continuare Regulament).
Proiectul Regulamentului a fost elaborat în conformitate cu Legea cu privire la Banca Naţională nr.548 din 21.07.1995, Legea nr.308 din 22.12.2017 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, nr. 114 din 18.05.2012 și Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale nr. 25 din 04.03.2016.
De asemenea, realizarea prevederilor Regulamentului va asigura conformarea la standardele internaţionale în domeniu, şi anume, Recomandărilor 40 ale FATF, Directivei 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, Regulamentului UE 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri, Ghidului FATF privind abordarea bazată pe risc în vederea combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului pentru serviciile de transfer de bani sau valori și a Ghidului elaborat în baza art.17 și 18 alin.(4) a Directivei 2015/849 privind măsurile de precauție simplificată și sporită privind clienții și factorii care trebuie luați în considerare la evaluarea riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.
Prevederile Regulamentului au ca scop îmbunătăţirea cadrului normativ în vigoare aferent domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Realizarea scopului menţionat va avea loc prin perfectarea și modificarea programelor proprii ale prestatorilor de servicii de plată privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. De asemenea, se stabilesc cerinţe aferente efectuării de către prestatorul de servicii de plată a identificării şi evaluării riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului și întocmirea unui plan de minimizare a riscurilor identificate.
Concomitent, prevederile Regulamentului ţin de implementarea măsurilor de precauţie față de clienți și agenții de plată, inclusiv măsurile simplificate și sporite, precum și aplicarea măsurilor de monitorizare a tranzacțiilor și obținerea informației deținută de către persoane terțe. De asemenea, sunt stabilite prevederi ce țin de cerințele privind transferurile de fonduri cu referire la obligațiile prestatorului de servicii de plată al plătitorului, al beneficiarului și intermediarului serviciului de plată.
Un aspect important sunt prevederile incluse în Regulament care au drept scop implementarea Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale nr. 25 din 04.03.2016, care reglementează modul de introducere, aplicare şi ridicare de către Republica Moldova a măsurilor restrictive internaţionale care sunt stabilite prin actele organizațiilor internaționale de profil.
Implementarea prevederilor Regulamentului privind activitatea prestatorilor de servicii de plată nebancari în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului va contribui la ridicarea nivelului de protejare atât a fiecărui prestator de servicii de plată în parte cât şi a sistemului de plăți în întregime de la utilizarea acestuia în scop de spălare a banilor şi finanţare a terorismului. Acest fapt va contribui la dezvoltarea și asigurarea stabilității în domeniu și va asigura protejarea intereselor clienților prestatorilor de servicii de plată nebancari.
Bulevardul Grigore Vieru nr. 1,
MD-2005, Chişinău, Republica Moldova
© Banca Națională a Moldovei
Condiții de utilizare