Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Anca Dragu, guvernator
Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator
A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 606.
Tatiana Ivanicichina, viceguvernator
A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Constantin Șchendra, viceguvernator
A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Dacă doriţi să expediaţi un mesaj (întrebare sau sugestie) în regim on-line accesați compartimentul "Feedback" din meniul principal din partea de sus a site-ului.
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Stabilitatea financiară se realizează prin consolidarea rezilienței sistemului financiar, limitarea efectului de contagiune și diminuarea acumulării de riscuri sistemice, contribuind, astfel, la sustenabilitatea sectorului financiar și creșterea economică.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Naţională este unica instituţie care efectuează licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Site-ul www.bnm.md prioritizează securitatea datelor și utilizează cookie-urile pentru îmbunătățirea experienței de navigare și confortul utilizatorului. Acceptul folosirii cookie sporește viteza de lucru a paginii și garantează funcționarea normală a modulelor de prezentare a informațiilor. Refuzul folosirii cookie poate încetini încărcarea site-ului și îngreuna navigarea lină între pagini. Mai multe detalii în Politica de utilizare a cookie-urilor.
Banca Națională a Moldovei inițiază, începând cu data de 15.02.2022, consultarea publică a proiectului de hotărâre a Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Regulamentului privind efectuarea operațiunilor pe piața valutară interbancară a Republicii Moldova”.
Elaborarea proiectului hotărârii Comitetului executiv „Pentru modificarea Regulamentului privind efectuarea operațiunilor pe piața valutară interbancară a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 8/2013 este determinată, în principal, de faptul că indicii LIBOR, utilizați în cadrul operațiunilor swap nu mai sunt/ nu vor mai fi disponibili: pentru euro pentru toate scadențele începând cu data de 30.12.2021, iar pentru dolarul SUA începând cu data de 30.06.2023.
Beneficiarii proiectului HCE sunt băncile din Republica Moldova.
Proiectul hotărârii este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare, și anume în temeiul art.4, art.5 alin.(1) lit.a), art.11 alin.(1), art.16 lit.b) şi d), art.27 alin.(1) lit.c) și art.51 lit.a) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), art.35 alin.(3) din Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 423-429, art. 859).
Obiecțiile, sugestiile și recomandările pe marginea proiectului hotărârii, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 01.03.2022, pe adresa poștală: bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău sau, în format electronic pe adresa: Ghenadie.Cospormac@bnm.md și/sau Vasile.Gudima@bnm.md.
Proiectul hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea unor acte normative ale Băncii Naționale a Moldovei” și nota informativă sunt disponibile pe pagina web a Băncii Naționale a Moldovei www.bnm.md compartimentul Legislație / Transparența decizională și la sediul Băncii Naționale a Moldovei pe adresa: bd. Grigore Vieru, nr.1, mun. Chișinău, MD-2005.
1. Denumirea autorului și, după caz, a participanților la elaborarea proiectului
Autor al proiectului de hotărâre este Banca Națională a Moldovei, ceea ce corespunde art.11 alin. (1) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei și art.16 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative (în continuare – Legea nr.100/2017).
2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ și finalitățile urmărite
Elaborarea proiectului hotărârii Comitetului executiv „Pentru modificarea Regulamentului privind efectuarea operațiunilor pe piața valutară interbancară a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 8/2013 este determinată, în principal, de faptul că indicii LIBOR, utilizați în cadrul operațiunilor swap nu mai sunt/ nu vor mai fi disponibili: pentru euro pentru toate scadențele începând cu data de 30.12.2021, iar pentru dolarul SUA începând cu data de 30.06.2023. În acest context, modificările propuse vor permite băncilor licențiate și BNM continuare efectuării operațiunilor de tip swap valutar.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene
Proiectul respectiv nu are ca scop transpunerea prevederilor legislației UE aferente domeniului.
4. Principalele prevederi ale proiectului și evidențierea elementelor noi
Modificările care se propun a fi operate la Regulamentul privind efectuarea operațiunilor pe piața valutară interbancară a Republicii Moldova se referă la:
5. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea proiectului nu implică cheltuieli financiare și alocarea de mijloace financiare din contul bugetului public, precum și nu implică careva cheltuieli pentru bănci.
6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare
Intrarea în vigoare a proiectului nu va determina modificarea altor acte normative.
Totodată, intrarea în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (pct. 2 din proiectul HCE „Pentru modificarea Regulamentului privind efectuarea operațiunilor pe piața valutară interbancară a Republicii Moldova) este necesară în contextul asigurării continuității îndeplinirii atribuțiilor BNM și asigurarea exercitării operațiunilor de tip swap valutar (în special, pentru EUR, în legătură cu faptul că, indicatorul LIBOR nu este disponibil în prezent) atât de către BNM, cât și de către băncile licențiate.
7. Avizarea și consultarea publică a proiectului
Proiectul și nota informativă la acesta au fost plasate pe pagina web oficială a Băncii Naționale a Moldovei, www.bnm.md, la compartimentul Legislație/Transparența decizională, fiind asigurat accesul părților interesate la proiect pentru a putea prezenta sau expedia recomandări pe marginea proiectului.
8. Constatările expertizei anticorupție.
Potrivit art.35 alin.(5) din Legea nr.100/2017, expertiza anticorupție a proiectului hotărârii a fost efectuată de autorul proiectului în conformitate cu Metodologia de efectuare a expertizei anticorupție a proiectelor de acte normative departamentale, aprobată prin Hotărârea Colegiului Centrului Național Anticorupție nr.6/2017, iar factori și riscuri de corupție nu au fost identificați.
9. Constatările expertizei de compatibilitate
Proiectul nu a fost supus expertizei de compatibilitate, deoarece nu transpune prevederile legislației UE.
10. Constatările expertizei juridice
Potrivit art.37 alin.(5) din Legea nr.100/2017, actele normative emise de Banca Națională a Moldovei nu se supun expertizei juridice a Ministerului Justiției. Totodată, luând în considerare prevederile art.11 alin. (33) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, va fi solicitată opinia, cu caracter consultativ, din partea Ministerului Justiției pe marginea proiectului hotărârii.
11. Constatările altor expertize
Având în vedere prevederile Legii nr. 100/2017 (art.34 alin. (3) și (5)), proiectul hotărârii nu necesită expertiza Ministerului Finanțelor și Ministerului Economiei și Infrastructurii, întrucât modificările propuse în proiectul hotărârii nu au impact economic, precum și nu au impact asupra bugetului public.
Proiectul dat se afla în proces de consultare publică. Sinteza va fi disponibilă după analiza recomandărilor și propunerilor primite de la părțile interesate.
Bulevardul Grigore Vieru nr. 1,
MD-2005, Chişinău, Republica Moldova
© Banca Națională a Moldovei
Condiții de utilizare