Ascensiunea expresivă a prețului la aur în anul 2025 – cauze și consecințe [1]
În anul 2025, prețul aurului a atins cel mai înalt nivel înregistrat (4 384,90 USD/uncie) și a cumulat o creștere medie anuală de 44,1 la sută. În contextul dezvoltării din ultimii ani a tehnologiilor moderne și a monedelor electronice, această evoluție a prețului la aur a readus în atenție relevanța acestui activ de rezervă și a rezilienței în timp a factorilor de influență a acestuia. Totodată, prețul altor metale prețioase de asemenea a crescut semnificativ (Graficul 1). La momentul elaborării acestei analize, începutul lunii ianuarie 2026, prețul aurului a atins un nou record (aproximativ 4 600 USD/uncie), de aceea, a fost analizat mai profund ce s-a întâmplat mai exact în anul 2025 și care au fost factorii care au provocat aceasta ascensiune fulminantă a prețului la aur.
