Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Anca Dragu, guvernator
Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator
A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 606.
Tatiana Ivanicichina, viceguvernator
A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Constantin Șchendra, viceguvernator
A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Telefon: +373 22 822 607.
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Dacă doriţi să expediaţi un mesaj (întrebare sau sugestie) în regim on-line accesați compartimentul "Feedback" din meniul principal din partea de sus a site-ului.
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Stabilitatea financiară se realizează prin consolidarea rezilienței sistemului financiar, limitarea efectului de contagiune și diminuarea acumulării de riscuri sistemice, contribuind, astfel, la sustenabilitatea sectorului financiar și creșterea economică.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Naţională este unica instituţie care efectuează licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Site-ul www.bnm.md prioritizează securitatea datelor și utilizează cookie-urile pentru îmbunătățirea experienței de navigare și confortul utilizatorului. Acceptul folosirii cookie sporește viteza de lucru a paginii și garantează funcționarea normală a modulelor de prezentare a informațiilor. Refuzul folosirii cookie poate încetini încărcarea site-ului și îngreuna navigarea lină între pagini. Mai multe detalii în Politica de utilizare a cookie-urilor.
Raportul de stabilitate financiară 2020
Pe parcursul anului 2020, sistemul financiar al Republicii Moldova a dat dovadă de reziliență, condițiile economice și sociale influențate de efectele pandemiei COVID-19 fiind caracterizate de evoluții neuniforme și materializări ale unor riscuri în cadrul segmentelor economiei Republicii Moldova.
Economia Republicii Moldova a fost lovită de pandemie care a cauzat o recesiune mondială ca urmare a sistării activității economice cu scopul de a încetini propagarea virusului. În aceste condiții, pe lângă lockdown-ul intern, recesiunea a fost influențată și de multipli factori externi, precum contractarea economică din UE și a principalilor parteneri din CSI, de asemenea, limitarea circulației persoanelor și a bunurilor, astfel, micșorându-se atât importurile, cât și exporturile. Pe fundalul măsurilor guvernamentale întreprinse s-a accentuat deficitul bugetar și a crescut datoria de stat.
Cu toate provocările aferente perioadei analizate, sectorul bancar a continuat să fie caracterizat de o performanță financiară satisfăcătoare, menținându-și pozițiile solide de profitabilitate și solvabilitate.
În contextul economic nefavorabil și al restricțiilor aferente pandemiei COVID-19, portofoliul de credite al sectorului bancar și-a menținut ritmul de creștere. Rata creditelor neperformante în totalul creditelor a înregistrat o reducere, în mare parte, datorită creșterii portofoliului total. Riscul de credit a continuat să prezinte cea mai semnificativă amenințare la adresa stabilității sectorului bancar. Totodată, analiza riscului de credit evidențiază eficiența politicilor prudente de administrare a riscurilor de către bănci, care au reușit să mențină poziții de capital suficiente în condiții de criză fără precedent pentru absorbția pierderilor potențiale estimate chiar și în cele mai pesimiste scenarii aferente deteriorării calității activelor.
Deși ratele dobânzii aplicate de bănci au consemnat evoluții neuniforme, marja bancară de dobândă s-a majorat. Pozițiile valutare deschise ale băncilor s-au încadrat în limitele prudențiale, iar impactul expunerii directe a sectorului la volatilitatea cursului valutar a fost redus. Lichiditatea sectorului bancar s-a menținut la niveluri semnificativ superioare în raport cu cerințele reglementate. În condițiile restricțiilor aplicate pe parcursul anului, băncile au reușit să mențină lichiditatea curentă la nivelul prepandemic, inclusiv să minimizeze în continuare riscul aferent discrepanțelor de maturitate și monedă dintre active și obligațiuni.
Sectorul de creditare nebancară și-a temperat evoluția de expansiune pe toate subcomponentele. Volumul bilanțului și al portofoliului de credite agregat pe sectorul de creditare nebancară s-a menținut practic la același nivel față de finele anului precedent, iar cel mai semnificativ a fost afectată profitabilitatea OCN, care s-a înjumătățit comparativ cu profitul acumulat în 2019 (inclusiv urmare a creării provizioanelor adiționale conform cerințelor prudențiale în vigoare în 2020). Riscul de supraîndatorare a populației și riscul aferent creditelor atașate la cursul valutei rămân a fi principalele riscuri asociate sectorului de creditare nebancară. Au fost întreprinse în continuare măsuri de consolidare a cadrului de supraveghere și reglementare a acestui segment financiar.
Perfecționarea legislației naționale este esențială pentru promovarea unui sector financiar sigur, stabil și transparent. În anul 2020 au fost operate modificări ale cadrului legislativ și normativ în contextul consolidării stabilității financiare, continuării reformării sistemului financiar prin alinierea la cele mai bune practici și standarde internaționale în domeniu, dar și perfecționării infrastructurii.
Bulevardul Grigore Vieru nr. 1,
MD-2005, Chişinău, Republica Moldova
© Banca Națională a Moldovei
Condiții de utilizare