Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Națională va utiliza toate instrumentele de politică monetară și va aplica toate măsurile necesare pentru a aduce într-un termen mediu inflația la nivelul de 5 la sută anual. În contextul economic al Republicii Moldova, acest nivel creează condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor. Este obiectivul nostru principal și toate instrumentele BNM sunt utilizate exact pentru a atinge acest nivel de 5 la sută, ținând cont de modul în care va evolua situația în piață. în funcție de evoluțiile economice ulterioare vom ajusta corespunzător și instrumentele de politică monetară.
În prezent, prin politica monetară restrictivă BNM creează condiții care să încurajeze comportamentul de economisire în detrimentul celui de consum imediat. Este evident că inflația înaltă încetinește creșterea economică și erodează din puterea de cumpărare a cetățenilor. În condițiile unei politici monetare restrictive, din partea guvernului este necesară o politică fiscală expansionistă care să aibă o componentă socială puternică pentru a-i susține anume pe oamenii mai vulnerabili.
Reiterez că în calitate de guvernator al Băncii Naționale sunt deschis să vin în parlament și să explic deciziile de politică monetară de atâtea ori de câte ori va fi nevoie.
Banca Națională promovează o politică monetară care este cât se poate de transparentă. De aceea, noi suntem onești cu societatea și vorbim deschis despre tot ce face BNM, inclusiv despre analizele, prognozele și instrumentele pe care le aplică. Scopul acțiunilor BNM este cel enunțat mai sus - să readucem inflația la ținta de 5%. Absolut toate băncile centrale care activează în regim de țintire a inflației comunică pieței prognozele de inflație și noi facem același lucru pentru a ancora așteptările inflaționiste pe termen mediu. Noi anunțăm și explicăm pieței deciziile de politică monetară - majorăm ratele de bază, rezervele obligatorii și vom face acest lucru atâta timp cât va fi necesar, luând în considerare situația economică.
Instrumentele de politică monetară nu vor funcționa dacă participanții din piață nu vor avea încredere în modul în care se aplică acestea și în strategia BNM de a atinge obiectivul stabilit de lege. De aceea, noi explicăm publicului strategia băncii centrale. Aceasta presupune și o evaluare a situației curente. Voi remarca aici că situația actuală este de așa o natură că țara noastră se confruntă cu un val de șocuri inflaționiste externe pe care nicio bancă centrală nu le poate opri prin politică monetară. Utilizând instrumentele de politică monetară, vrem ca economia să absoarbă mai repede aceste șocuri și să revină la echilibru, adică la ținta de 5 la sută.
Voi mai sublinia că încrederea în banca centrală este un element important al stabilității financiare, al stabilității a tot ce se numește bunăstarea țării și a fiecărui cetățean în parte. Noi toți trăim în acest mediu economic. Sistemul financiar funcționează în interesul cetățenilor și atâta timp cât există încredere în acest sistem, economiile și bunăstarea oamenilor se află în siguranță.
Voi reconfirma că sunt gata să revin în parlament să explic toate deciziile BNM. Este firesc ca deciziile de politică monetară să fie discutate, este firesc să existe diferite opinii, inclusiv e posibil ca guvernul să nu fie de acord cu deciziile de politică monetară, mai ales, că BNM și guvernul au obiective diferite și privesc lucrurile în mod diferit. BNM se uită în perspectivă mai lungă, guvernul are obiective pe termen mult mai scurt, respectiv faptul că apar păreri diferite e ceva firesc. Problema este alta - aceste divergențe de opinii încep să fie exploatate sub aspect politic și în spațiul public sunt lansate mesaje care seamănă discordie între instituții - între banca centrală și guvern. Vreau să afirm încă o dată că BNM optează pentru o conlucrare strânsă între instituțiile statului, respectiv guvern-BNM, parlament-BNM. Optează și realizează această conlucrare, de altfel, fapt prevăzut și de lege. Totodată, urmărim ca BNM să nu fie influențată din exterior atunci când ia decizii, păstrându-și independența.
Voi menționa că țara noastră este într-o situație fără precedent – trebuie să dăm ripostă unui val inflaționist resimțit la nivel internațional și acum este important ca instituțiile statului să interacționeze eficient pentru a diminua efectele acestei crize.
Voi reaminti că avem șocuri inflaționiste din exterior care nu au la origine politica monetară a BNM. Ele sunt provocate de anumite evenimente din afara Republicii Moldova. Ele au pornit cu problemele create de criza pandemică și acum au fost amplificate de războiul din Ucraina. Prin politica monetară nu pot fi oprite aceste șocuri inflaționiste, dar asta nu înseamnă că obiectivul principal al BNM legat de stabilitatea prețurilor și-a pierdut actualitatea. Mandatul BNM se aplică pentru a readuce inflația la țintă. Adică noi trebuie să oprim cât mai repede propagarea efectelor acestui val de scumpiri și să prevenim creșterile galopante sau cum le numim noi, profesioniștii, efectele de runda a doua și să readucem cât mai repede inflația la țintă. În prezent, majoritatea băncilor centrale își aplică mandatul de asigurare a stabilității prețurilor anume în acest mod.
Politica monetară și strategiile de politică monetară sunt foarte complexe și prevăd instrumente foarte complicate, modelări econometrice, dezbateri în interiorul BNM și doar ulterior se ajunge la o decizie. Ca să ei anumite decizii trebuie să ai și anumite cunoștințe și experiență în domeniu. Toate băncile centrale au exact aceleași instrumente ca BNM și în lupta cu inflația se aplică exact aceleași instrumente clasice.
Banca Națională are cu FMI o conlucrare benefică. Datorită acestei colaborări, am realizat reforma bancară din ultimii ani care a întărit sectorul de la 2014 încoace. Acum vedem cu toții rezultatele - avem un sistem bancar puternic, stabil, în care lumea are încredere și care își îndeplinește funcțiile.
În ceea ce ține de deciziile de politică monetară, avem și susținerea FMI care are o experiență bogată în acest sens. De aceea, eu cred că deciziile noastre sunt foarte bine echilibrate, calculate, noi analizăm o multitudine de riscuri atunci când luăm deciziile.
Economia este în proces de adaptare și ajustarea se va finaliza atunci când se va ajunge la o inflație în coridorul de 5% +-1,5 puncte procentuale. Iată atunci vom putea spune că toate devierile interne din economie s-au ajustat și economia este într-un echilibru nou. Până atunci suntem în tranziție, în proces de ajustare care, da, este dureros, dar este necesar pentru a evita o inflație persistentă, și, respectiv, o situație mai gravă în viitor.
BNM a majorat rata de bază la 18,5 cu scopul ca rata la depozite să continue să crească. Tot cu această miză sunt și deciziile noastre de majorare a rezervelor obligatorii. În felul acesta vrem să stimulăm economisirea, să determinăm băncile să facă depozitele în lei mai atractive prin creșterea de rate. Am avut la acest subiect discuții cu reprezentanții băncilor. În prezent, sectorul bancar este rezilient și economiile cetățenilor sunt în siguranță. Datele statistice arată că deponenții preferă în continuare să dețină depozitele în moneda națională, ceea ce reflectă încrederea populației în aceasta.
Mi-am asumat responsabilitatea să desfășor activitatea de guvernator al băncii centrale și voi face tot posibilul pentru a realiza acest mandat cu profesionalism și angajament civic. În lege sunt foarte clar prescrise condițiile în care guvernatorul poate fi demis. Aceste reguli au fost stabilite anume ca în situații precum sunt cele de astăzi, Banca Națională, Comitetul executiv al BNM, și nu doar guvernatorul, să aibă libertatea de a lua decizii profesionale, fiind imparțiali și protejați de presiunile politice. Astfel, legiuitorul a stabilit mecanisme de protecție, care în ultimă instanță să asigure stabilitatea financiară a țării și să funcționeze pentru binele societății.
Politica monetară a băncii centrale uneori poate fi drastică și dureroasă, dar trebuie să înțelegem că e necesar să facem ca această inflație importată să fie un fenomen temporar. Vom menține politica monetară restrictivă atâta timp cât va fi necesar ca să readucem inflația la nivelul țintei de 5 %. Când vom vedea că presiunile inflaționiste scad și traiectoria economiei duce spre echilibru, BNM va începe să relaxeze politica monetară. Acum e nevoie să plătim acest preț pentru ca mai târziu să nu plătim unul mult mai mare. Ne dorim să evităm scenariul în care inflația devine una persistentă și atunci va fi mult mai costisitor de readus inflația în coridor.
În ceea ce privește companiile de microfinanțare, există o diferență de abordare de business între bănci și companiile respective. Cei doi regulatori – BNM și CNPF -au convenit să fie implementate regulile de creditare responsabilă, fapt ce va alinia regulile de joc pentru ambele sectoare. Pentru sectorul bancar regulamentul nou intră în vigoare pe 1 iulie 2022. Urmează să vedem ce decizie va lua CNPF-ul, sper să nu întârzie prea mult.
Cred că este un acord foarte bun. În premieră cu foarte multe obiective, care pleacă în mare măsură și dincolo de sectorul financiar. Este un program axat pe buna guvernanță în instituțiile statului, ceea ce cred că este un lucru foarte important la etapa actuală. Altceva este implementarea. Este important ca autoritățile să implementeze aceste obiective. Mă bucur că în pofida greutăților și crizelor prin care trecem, toate autoritățile statului și-au manifestat dorința și intenția de a nu amâna reformele. Acestea și-au exprimat angajamentul de a continua realizarea agendei de reforme și cred că este un lucru foarte bun și plauzibil.
Noi nu vedem riscuri. Atâta timp cât acționarii corespund criteriilor de potriviți și adecvați, nu facem deosebire între acționarii locali și cei internaționali. Toți au loc în piață și ar fi important să fie competitivi și să presteze servicii de calitate cetățenilor, să asigure elementele de stabilitate financiară. Cât despre o eventuală plecare a investitorilor din sectorul bancar autohton, nu credem că investitorii vor abandona băncile și investițiile și vor pleca de aici. Investitorii din sectorul bancar al Republici Moldova au experiență de activitate în crize financiare din mai multe țări, știu cum să depășească aceste crize, ce linii de comportament să adopte și observăm că această experiență acum funcționează și în piața noastră.
BNM consideră importantă lupta cu activitățile neautorizate și interzise de legislație, iar blocarea site-urilor la care vă referiți țin de competența altor autorități. BNM atrage atenția asupra faptului că prestarea serviciilor de plată nu trebuie asociată cu jocurile de noroc.
Aș vrea să adaug că după ce au fost făcute modificări la unele acte normative, necoordonate cu BNM, inclusiv la reglementările privind activitatea prestatorilor de servicii de plată, Banca Națională a identificat mai multe dificultăți în aplicarea acestor prevederi și a înaintat amendamente.
Banca Națională face prognoza inflației trimestrial, iar informațiile sunt actualizate în funcție de evoluția situației și datele disponibile la zi. Astăzi trăim o nouă realitate și, respectiv, aceasta nu poate fi comparată cu anii 1998-1999. Acum avem un sector bancar bine reformat, cu acționariat transparent și sănătos, un sector deja testat - care s-a dovedit puternic în fața pandemiei și în perioada declanșării războiului din Ucraina.
Și situația din sectorul public este total diferită față de perioada de atunci, atât prin eficiența colectării impozitelor, cât și prin accesul mult mai bun la finanțare.
Interviul a fost realizat în baza întrebărilor adresate de către instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 31 de ani de la fondarea BNM (4 iunie 1991).
Banca Națională mulțumește tuturor redacțiilor pentru participare și rămâne deschisă pentru repetarea acestui format de comunicare pe viitor.