Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
21.05.2025

Integrare financiară europeană și leadership feminin – mesajul guvernatoarei BNM la Summitul Liderilor de la București

 

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a participat astăzi, 21 mai 2025, la deschiderea oficială a evenimentului „Bucharest Leaders’ Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality”, desfășurat la București.

Evenimentul, care se va desfășura în perioada 21 mai – 16 iunie, reunește peste 400 de lideri și experți din instituții internaționale, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, ai Comisiei Europene și Parlamentului European, precum și specialiști din mediul academic, profesional și de afaceri.

În discursul său, guvernatoarea BNM a subliniat angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru integrarea europeană, evocând un moment de referință în procesul de modernizare financiară a țării: aderarea la Spațiul Unic de Plăți în Euro (SEPA).

„Republica Moldova merge foarte hotărâtă pe calea europeană – un parcurs clar și ireversibil, pentru că Uniunea Europeană este spațiul democrației, al prosperității și al păcii”, a declarat Anca Dragu, evidențiind impactul istoric al conectării directe a Republicii Moldova la infrastructura financiară europeană.

Guvernatoarea a menționat că majoritatea băncilor moldovenești au fost deja acceptate pentru interconectarea tehnică în SEPA, facilitând astfel plăți în euro mai rapide, mai sigure și mai accesibile, în beneficiul direct al cetățenilor și antreprenorilor.

„La Banca Națională a Moldovei ne asumăm rolul de catalizator al progresului. Dezvoltăm un ecosistem financiar modern, bazat pe inovație, securitate și incluziune, susținând, în același timp, educația financiară și reziliența sistemului bancar”, a punctat șefa băncii centrale.

Totodată, guvernatoarea a prezentat inițiativa „FinanciarELE” – un program lansat de BNM, dedicat sprijinirii femeilor care doresc să își construiască o carieră în domeniul financiar și să înțeleagă mai bine funcționarea mecanismelor economice.

„Un sistem financiar sănătos este unul care oferă șanse egale tuturor. Femeile trebuie să aibă un rol activ și vizibil în acest efort de transformare”, a subliniat Anca Dragu.

În încheiere, guvernatoarea BNM a reafirmat importanța parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România, văzut nu doar ca o colaborare instituțională, ci ca o alianță profundă pentru viitor, construită pe valori comune și pe dorința de a transforma regiunea într-un spațiu sigur, modern și prosper.

Evenimentul face parte din cea de-a XXIX-a ediție a proiectului național „Împreună protejăm România”, organizat de Grupul de Presă MediaUno, Asociația MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică. Agenda summitului include o serie de conferințe tematice axate pe subiecte de actualitate precum securitatea globală, digitalizarea, energia, educația, demografia, egalitatea de gen și dezvoltarea durabilă.

 

 

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).