Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
19.06.2025

Decizia de politică monetară, 19.06.2025



Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 19 iunie 2025, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre:

  1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,50 la sută anual.
  2. Se mențin ratele de dobândă:
      a) la creditele overnight, la nivelul actual de 8,50 la sută anual;
      b) la operațiunile repo, la nivelul actual de 6,75 la sută anual;
      c) la depozitele overnight, la nivelul actual de 4,50 la sută anual.
  3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 22,0 la sută din baza de calcul.
  4. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 31,0 la sută din baza de calcul.


Prin decizia respectivă, Banca Națională a Moldovei urmărește să ancoreze anticipările inflaționiste, să readucă și să mențină inflația în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută pe termen mediu.

Decizia BNM vine în contextul temperării tendințelor inflaționiste și al propagării măsurilor restrictive de politică monetară adoptate anterior, ale căror efecte vor continua să acționeze, considerând decalajele în transmisia acestora.

De menționat că inflația până la finele anului curent va continua trendul descendent, susținut de persistența unei cereri agregate sub nivelul său potențial, care va continua să exercite un impact dezinflaționist asupra dinamicii prețurilor, și de temperarea anticipărilor inflaționiste. În aceste condiții, se conturează o probabilitate rezonabilă ca, în perioadele următoare, BNM să încheie ciclul restrictiv actual al politicii monetare.

Informațiile macroeconomice recente confirmă, în mare parte, principalele ipoteze și concluzii reflectate în cadrul Raportului asupra inflației, mai 2025.

Inflația anuală a constituit 7,9 la sută în mai 2025, fiind cu 0,1 puncte procentuale superioară nivelului lunii aprilie și plasându-se în continuare peste limita superioară a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută. Evoluția inflației în luna mai denotă o traiectorie similară celei anticipate în cadrul Raportului asupra inflației, mai 2025. Impactul pozitiv a fost exercitat, în principal, de prețurile la produsele alimentare și a fost parțial compensat de scăderea prețurilor la combustibili și a celor reglementate. Conform estimărilor, cererea agregată a continuat să genereze un impact dezinflaționist asupra prețurilor în perioada de referință.

Mediul extern a suferit modificări notabile față de ipotezele prezentate în Raportul asupra inflației, mai 2025. Deși tensiunile comerciale s-au redus într-o oarecare măsură, acestea persistă, menținând un grad ridicat de incertitudine. În contextul existenței unor bariere comerciale ridicate și a unui climat geopolitic global incert, Banca Mondială a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică globală: pentru anul 2025, prognoza a fost ajustată de la 2,7 la sută la 2,3 la sută, iar pentru 2026, de la 2,7 la sută la 2,4 la sută. Prețurile la petrol au crescut pe fondul atenuării tensiunilor comerciale din ultima perioadă și al reluării dialogului între marile economii mondiale. În ceea ce privește piața energetică, continuarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei a determinat ajustarea ascendentă a cotațiilor europene la gazele naturale. Totodată, se anticipează o creștere marginală a prețurilor internaționale la produsele alimentare în anii 2025 și 2026.

Activitatea economică în mediul intern s-a contractat cu 1,2 la sută în trimestrul I 2025 față de trimestrul I 2024 în condițiile unei cereri externe nete negative. Pe categorii de resurse, această dinamică a fost determinată de contribuțiile negative din sectoarele industrie, activități profesionale, științifice și tehnice, precum și din agricultură, silvicultură și pescuit. Totodată, impactul negativ al acestora a fost parțial atenuat de evoluția pozitivă înregistrată în următoarele sectoare: construcții, informații și comunicații, activități financiare și asigurări, învățământ, sănătate și asistență socială, administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii. Din perspectiva utilizărilor, consumul final al gospodăriilor populației și formarea brută de capital fix au crescut în această perioadă.

Exportul net de bunuri și servicii a continuat trendul negativ. În lunile ianuarie-aprilie, rata anuală a exporturilor a înregistrat un nivel de -11,3 la sută, în timp ce rata anuală a importurilor s-a majorat cu 16,2 la sută.

Din perspectiva surselor de finanțare a consumului, fondul de salarizare în trimestrul I 2025 a consemnat o creștere 12,1 la sută în termeni nominali, în timp ce transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice s-au contractat cu 2,0 la sută anual în luna martie 2025. Prin urmare, cererea internă a atenuat parțial impactul cererii externe nete negative.

Condițiile monetare. Efectul mecanismului de transmisie al deciziilor de politică monetară de la începutul anului 2025 și situația creată pe piața monetar-valutară au dus la creșteri treptate ale ratelor medii ponderate ale dobânzilor la creditele și depozitele noi în lei în luna mai 2025.

Conform datelor statistice săptămânale, ratele medii ale dobânzilor în prima săptămână a lunii iunie 2025 au înregistrat creșteri mai pronunțate la creditele noi acordate în lei moldovenești de către băncile licențiate. Astfel, rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în lei s-a majorat până la 9,17 la sută anual în săptămâna de referință. Pe segmentul depozitelor la termen în lei moldovenești, rata medie ponderată a dobânzilor a avut o tendință descendentă, reducându-se până la 4,14 la sută anual. Pe parcursul lunii mai 2025, s-a menținut tendința pozitivă a volumelor creditelor și depozitelor în lei. Totodată, în prima săptămână a lunii iunie 2025 s-a înregistrat o diminuare a volumelor creditelor și depozitelor comparativ cu prima săptămână a lunii mai.

Actualizarea prognozei. Balanța riscurilor prognozei inflației este echilibrată, cu o înclinare dezinflaționistă până la finele orizontului de prognoză. Incertitudinile rămân pronunțate. Principalele surse sunt incertitudinile privind producția agricolă din anul curent și anul viitor, volumul consumului, al investițiilor și al remiterilor asociate escaladării situației în regiune, migrația populației și cererea regională mai moderată asociată sancțiunilor impuse reciproc de către țările din regiune.

BNM va monitoriza în continuare cu precauție situația macroeconomică internă și cea externă, riscurile și incertitudinile asociate evoluției inflației pe termen scurt și pe termen mediu, iar la momentul oportun va interveni prin ajustarea instrumentelor de politică monetară în vederea atingerii obiectivului fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 7 august 2025, conform calendarului aprobat.

 


Evoluţia ratelor dobânzilor principalelor instrumente de politică monetară

 

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).
Vezi toate: