Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Anca Dragu, guvernator
Petru Rotaru, prim-viceguvernator
A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Tatiana Ivanicichina, viceguvernator
A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Constantin Șchendra, viceguvernator
A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Mihnea Constantinescu, viceguvernator
A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Dacă doriţi să expediaţi un mesaj (întrebare sau sugestie) în regim on-line accesați compartimentul "Feedback" din meniul principal din partea de sus a site-ului.
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Stabilitatea financiară se realizează prin consolidarea rezilienței sistemului financiar, limitarea efectului de contagiune și diminuarea acumulării de riscuri sistemice, contribuind, astfel, la sustenabilitatea sectorului financiar și creșterea economică.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Naţională este unica instituţie care efectuează licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Site-ul www.bnm.md acordă prioritate securității datelor și utilizează cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și confortul utilizatorului. Acceptarea utilizării cookie-urilor contribuie la creșterea vitezei de încărcare a paginii și garantează funcționarea normală a modulelor de prezentare a informațiilor. Refuzul utilizării cookie-urilor poate încetini încărcarea site-ului și poate afecta navigarea fluentă între pagini. Pentru mai multe informații, consultați Politica de utilizare a cookie-urilor.
Configurați preferințele privind cookie-urile pe categorii. Cookie-urile strict necesare nu pot fi dezactivate, deoarece sunt esențiale pentru funcționarea site-ului web.
Aceste cookie-uri sunt fundamentale pentru buna funcționare a site-ului. Ele includ cookie-uri de sesiune utilizate pentru echilibrarea încărcării și pentru menținerea stării aplicației.
Cookies: cookiesession1, JSESSIONID
Aceste cookie-uri permit personalizarea funcțiilor, cum ar fi preferințele legate de dimensiunea fontului, starea interfeței și selecția versiunii desktop/mobile.
Cookies: has_js, fontCookie, statistics_time, statistics_tooltip, bnm_coins_expansion, desktop_version
Cookie-urile de acest tip ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul nostru, colectând și raportând informații în mod anonim.
Cookies: _ga, _gid, _gat, node_stat
Aceste cookie-uri stochează preferințele legate de accesibilitate, precum dimensiunea textului, contrastul, dimensiunea cursorului și setările de animație.
Cookies: a11y_oversized_widget, a11y_animation, a11y_invert, a11y_contrast, a11y_dyslexic, a11y_cursor, a11y_factor
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 11 decembrie 2025, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre:
Banca Națională prin această decizie continuă măsurile de relaxare a politicii monetare și urmărește astfel readucerea și menținerea pe termen mediu a inflației în limitele intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5,0 la sută, considerat nivelul favorabil pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Decizia Băncii Naționale a Moldovei vizează stimularea cererii agregate, momentan dezinflaționistă, inclusiv prin încurajarea consumului și a investițiilor, echilibrarea economiei naționale și a contului curent, precum și ancorarea așteptărilor inflaționiste. Reducerea ratei de bază va acționa prin intermediul canalului ratei dobânzii, luând în considerare lag-urile temporale aferente mecanismului de transmisie și va influența în scădere ratele de dobândă pe piețele monetară, de depozit și de credit.
Informațiile macroeconomice recente confirmă, în mare parte, principalele ipoteze cu privire la activitatea economică enunțate în cadrul prognozei publicate în Raportul asupra inflației, noiembrie 2025, care indică revenirea inflației în limitele intervalului de variație de la țintă în luna decembrie curent și menținerea acesteia în partea inferioară a intervalului de variație de la țintă, începând cu trimestrul I 2026 până la sfârșitul perioadei de prognoză.
Inflația anuală, în luna noiembrie curent a constituit 6,99 la sută, menținându-se la nivelul lunii precedente, fiind peste limita superioară a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5,0 la sută. Evoluția inflației în luna noiembrie validează principalele ipoteze aferente prognozei inflației publicate în cadrul Raportului asupra inflației, noiembrie 2025. În structură, rata anuală a inflației în luna noiembrie 2025 a fost determinată, în principal, de dinamica prețurilor reglementate și a celor la produsele alimentare. Cererea agregată și-a menținut influența dezinflaționistă asupra prețurilor în perioada de referință.
Mediul extern. Economia mondială în luna noiembrie a avut o evoluție relativ stabilă. Datele preliminare pentru trimestrul III 2025 atestă o creștere moderată a economiei zonei euro, în pofida tensiunilor geopolitice și a incertitudinilor comerciale din ultimul an. Prețurile la petrol au fost influențate de hotărârea OPEC+ privind suspendarea majorării producției de petrol, de relațiile tensionate dintre SUA, Venezuela și Columbia, precum și de reluarea negocierilor de pace privind războiul din Ucraina. Astfel, în luna noiembrie 2025 prețul mediu lunar al petrolului Brent a înregistrat scădere pentru a cincea lună consecutiv. Prețurile la gazele naturale în Europa au atins cel mai jos nivel din aprilie 2024, fapt datorat livrărilor stabile de gaz natural lichefiat spre Europa, fluxurilor asigurate prin conductele norvegiene, prognozelor meteo favorabile, precum și negocierilor de pace aferente războiului din Ucraina. În anul 2026, se anticipează că prețurile la gazele naturale în Europa vor scădea mai accentuat datorită stabilizării aprovizionării în condițiile ofertei în creștere de gaz natural lichefiat. Totodată, prognozele privind cotațiile internaționale la produsele alimentare pentru anul 2026 indică o ușoară reducere, care pot fi afectate de șocurile din partea ofertei și factorii geopolitici.
Activitatea economică. Datele operative publicate de BNS pentru perioada septembrie-octombrie 2025 conturează unele premise de continuare a evoluției pozitive a activității economice. Astfel, producția industrială în luna septembrie 2025 s-a menținut în palierul pozitiv, consemnând o creștere de 9,0 la sută, în timp ce comerțul interior cu amănuntul și cel cu ridicata s-au majorat cu 33,5 la sută și 16,5 la sută, respectiv. Totodată, în luna septembrie 2025, exporturile au continuat dinamica ascendentă observată în perioadele precedente, majorându-se cu 23,1 la sută, iar importurile au sporit cu 21,2 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Din perspectiva surselor de finanțare a consumului, transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice s-au majorat cu 9,4 la sută anual în luna octombrie 2025, iar fondul de salarizare în trimestrul III 2025 a consemnat o creștere de 11,2 la sută în termeni nominali.
Condițiile monetare. În lunile septembrie și octombrie 2025, ratele medii ponderate ale dobânzilor la creditele și depozitele noi în lei au înregistrat un trend ușor descendent sub influența situației pe piața monetară și a măsurilor de politică monetară. Astfel, rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în lei în luna octombrie a constituit 9,21 la sută anual și cea la depozite – 4,98 la sută anual, în scădere cu câte 0,14 puncte procentuale față de septembrie 2025. De menționat că pe parcursul lunii octombrie 2025, volumele depozitelor și creditelor în lei au fost în scădere față de luna precedentă.
Actualizarea prognozei. Balanța riscurilor prognozei inflației atestă o înclinare dezinflaționistă până la finele orizontului de prognoză. Printre riscurile și incertitudinile principale sunt cele cu privire la modalitatea de ajustare a tarifelor, modalitatea de acordare a compensațiilor gospodăriilor casnice pentru resursele energetice în perioada rece a anului, modul de reflectare a compensațiilor menționate de către Biroul Național de Statistică în calculul IPC, situația tensionată în regiune și riscurile escaladării acesteia, incertitudini cu privire la producția agricolă din anii viitori, migrația populației, cererea regională mai moderată ca urmare a sancțiunilor impuse reciproc de către țările din regiune, precum și deficitul de forță de muncă din economia națională și tendințele demografice negative.
De asemenea, tensiunile geopolitice la nivel regional și global afectează mediul economic internațional, în special, prețurile la resurse energetice și materii prime, lanțurile de aprovizionare și cererea externă.
Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 5 februarie 2026, conform calendarului aprobat.
Evoluţia ratelor dobânzilor principalelor instrumente de politică monetară
Bulevardul Grigore Vieru nr. 1,
MD-2005, Chişinău, Republica Moldova
© Banca Națională a Moldovei
Condiții de utilizare
Politica de utilizare a cookie-urilor


