Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
20.08.2024

Evoluția pieței CREDITELOR bancare în luna iulie 2024



În luna iulie 2024, creditele noi1 acordate (Infografic 1) au constituit 6 224,4 milioane lei, în creștere cu 13,9 la sută față de luna iunie 2024. Partea majoră (70,1 la sută) reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 4 362,8 milioane lei, în creștere cu 4,1 la sută față de luna precedentă.


Infografic 1. Evoluția creditelor noi acordate2


Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 55,3 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 34,7 la sută din totalul creditelor.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a diminuat cu 0,07 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 8,82 la sută, iar rata medie la cele în valută s-a diminuat cu 0,09 puncte procentuale, constituind 5,95 la sută.

Persoanele fizice au contractat în luna iulie 2024 credite (Infografic 2) în volum de 1 969,0 milioane lei, în creștere cu 16,6 la sută comparativ cu luna precedentă, partea majoră (70,1 la sută) fiind acordată pentru consum. Majoritatea creditelor de consum acordate persoanelor fizice (1 203,4 milioane lei) au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.


Infografic 2. Creditele noi acordate persoanelor fizice


Creditele imobiliare dețin ponderea de 29,5 la sută în totalul creditelor noi acordate persoanelor fizice, fiind contractate doar în moneda națională.

Rata medie la creditele de consum acordate în moneda națională s-a diminuat cu 0,12 puncte procentuale și a constituit 10,62 la sută. Rata medie la creditele pentru procurarea imobilului acordate în moneda națională, la fel, s-a diminuat cu 0,12 puncte procentuale, constituind 7,38 la sută.

Comparativ cu luna precedentă (Infografic 3), persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai puține credite în moneda națională (-5,0 la sută). Volumul creditelor în valută s-a majorat cu 47,6 la sută, iar al celor atașate la cursul valutei4 a scăzut cu 20,4 la sută.

Partea majoră (63,6 la sută) a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.

Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a diminuat cu 0,19 puncte procentuale, până la nivelul de 8,08 la sută. În același timp, rata medie la creditele acordate în valută s-a diminuat cu 0,09 puncte procentuale și a constituit 5,95 la sută.


Infografic 3. Creditele noi acordate persoanelor juridice2


 

Infografic:

Evoluția pieței DEPOZITELOR în luna iulie 2024

Date statistice

Instrucțiune cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobată prin HCE al BNM nr. 331 din 01.12.2016

 


1 .Informația este reflectată conform Instrucțiunii cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobate prin HCE al BNM nr. 331 din 1.12.2016, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.441-451 din 16.12.2016, cu modificările și completările ulterioare.

2. Datele agregate pot să nu corespundă exact sumei componentelor din cauza rotunjirilor matematice.

3. Persoanele care practică activitate, conform Instrucțiunii cu privire la modul de completare de către băncile licențiate a Raportului privind statistica monetară, aprobate prin HCE al BNM nr. 255 din 17.11.2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.206-215 din 02.12.2011, cu modificările și completările ulterioare, activează în cadrul asociațiilor fără personalitate juridică și sunt producători de bunuri și/sau servicii pentru piață, și anume întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești, deținătorii de patentă, notarii, avocații, executorii judiciari etc.

4. Creditele atașate la cursul valutei, potrivit Regulamentului cu privire la poziția valutară deschisă a băncii, aprobat prin HCA al BNM nr. 126 din 28.11.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 112-114/198 din 14.10.1999, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă activele ale căror solduri, conform condițiilor stabilite în contractele corespunzătoare încheiate de către bancă, se modifică în funcție de evoluția cursului leului moldovenesc față de valuta la care se atașează.

 

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).
Vezi toate: