• Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei.
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul demersului în scris privind subiectul abordat.

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.

  • Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
27.03.2018

Analiza grafică a transferurilor de mijloace bănești efectuate în favoarea persoanelor fizice, februarie 2018



În luna februarie 2018, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 93.48 mil. USD (în creștere cu 18.3 la sută comparativ cu februarie 2017).

 

Diagrama 1. Structura pe zone geografice a transferurilor nete de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice, februarie 2018 (%)

Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din următoarele trei zone - din UE - o pondere de 38.7 la sută, din CSI - o pondere de 30.0 la sută și din restul lumii – o pondere 31.3 la sută.

În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice sunt de remarcat transferurile din Rusia cu o pondere de 29.0 la sută (27.07 mil. USD) din total (în scădere cu 2.8 puncte procentuale comparativ cu februarie 2017). De asemenea, de menționat transferurile din Israel – 17.9 la sută (16.73 mil. USD), din Italia - 13.0 la sută (12.19 mil. USD), SUA – 8.1 la sută (7.57 mil. USD), Germania – 6.2 la sută (5.80 mil. USD), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 5.1 la sută (4.75 mil. USD), Franța – 3.3 la sută (3.12 mil. USD), Spania – 1.3 la sută (1.20 mil. USD), Turcia – 1.2 la sută (1.11 mil. USD), Irlanda – 1.2 la suta (1.14 mil. USD), România – 1.1 la sută (1.02 mil. USD), Portugalia – 0.9 la suta (0.89 mil. USD), din alte state –11.7 la sută (10.90 mil. USD).

 

Diagrama 2. Structura valutară a transferurilor de mijloace bănești din străinătate prin SRB  efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor licențiate, februarie 2018 ( %)

În structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice, transferurilor în dolari SUA le-a revenit ponderea principală de 48.9 la sută (în descreștere cu 0.6 p.p., comparativ cu februarie 2017), urmate de transferurile în euro – 45.1 la sută (în creștere cu 3.6 p.p.) și cele în ruble rusești – 6.0 la sută (în descreștere cu 3.0 p.p.).

 

Diagrama 3. Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice, în dinamică lunară, 2016 – februarie 2018 (mil. USD)

În februarie 2018, comparativ cu perioada similara a anului precedent, fluctuațiile cursului de schimb al valutelor față de dolarul SUA au contribuit cu 7.5 puncte procentuale la creșterea totală a valorii transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice, însă efectiv (eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a fost înregistrată o creștere a volumului transferurilor cu 10.8 la sută.

 

Diagrama 4. Transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice, în dinamică lunară, februarie 2017-2018 (mil. USD) - impactul cursului de schimb

 

Diagrama 5. Transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice, în dinamică lunară, anul 2016 (mil. USD) - impactul cursului de schimb

 

NOTĂ:

Banca Națională a Moldovei atrage atenția că transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetățenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ și astfel de transferuri unilaterale, precum:

  1. transferurile locale, inclusiv salariale în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele nerezidenților (reprezentanțele instituțiilor financiare internaționale, organizații internaționale, reprezentanțele agenților economici străini) din Republica Moldova (1.2 la sută din totalul transferurilor);
  2. transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în Republica Moldova (0.6 la sută din totalul transferurilor prin sistemele de remitere de bani);
  3. pensii (sociale și alimentare) și indemnizații (0.3 la sută din totalul transferurilor).

Transferurile  de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor din Republica Moldova includ și transferurile persoanelor fizice efectuate prin intermediul oficiilor poștale  ale Î.S.  "Poșta Moldovei" (decontate prin bănci), atât prin sisteme de remitere de bani, cât și prin mandate poștale.

De menționat  că  acest indicator nu include:
  a) transferurile internaționale prin sistemul de plăți SWIFT (cu valori semnificative) în favoarea persoanelor fizice cu scop investițional, care, în februarie  2018, au constituit 1.13 mil. USD;
  b) transferurile internaționale prin sistemul de plăți SWIFT în favoarea persoanelor fizice nerezidente, clienți ai băncilor licențiate din Republica Moldova;
  c) transferurile efectuate prin intermediul băncilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

 

Seriile dinamice privind evoluția transferurilor de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor licențiate și Î.S.  "Poșta Moldovei", precum și structura lor valutară, pot fi găsite pe site-ul web al BNM:

Transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice, în bază netă

Transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice, în bază brută

Seriile statistice ajustate sezonier ale transferurilor de mijloace băneşti din străinătate. Ajustarea sezonieră are drept scop eliminarea fluctuațiilor sezoniere și a efectelor de calendar pentru a permite analiza evoluției fenomenului economic.

 

Publicarea datelor se permite doar cu referire la această pagină.

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).