Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
13.06.2025

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, evidențiază stabilitatea, inovația și integrarea europeană a Republicii Moldova la „Bucharest Leaders’ Summit”

 


Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a participat astăzi la Bucharest Leaders’ Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality, un forum de top organizat de Grupul de Presă MediaUno, Asociația MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.

În cadrul mesei rotunde cu tema „Riscuri, oportunități și ancore pentru dezvoltarea sistemului financiar-bancar în noul context global”, doamna Anca Dragu a transmis un mesaj ferm despre direcția în care se îndreaptă Republica Moldova: stabilitate, inovație și integrare europeană.

Guvernatoarea Anca Dragu a evidențiat că în noul context global, care reprezintă un catalizator pentru transformare, BNM joacă trei roluri fundamentale: pilon al stabilității financiare; motor al inovației responsabile și facilitator al integrării europene.

Astăzi, sectorul bancar moldovenesc este pregătit să facă față unor eventuale șocuri externe, fiind bine capitalizat și rezilient. De asemenea, Republica Moldova înregistrează progrese remarcabile în serviciile bancare moderne. Sistemul de plăți instant MIA, creat de BNM, este deja utilizat de peste 600.000 de persoane, înregistrând peste 1 milion de tranzacții lunar și o valoare cumulată de peste 4,8 miliarde lei moldovenești. „Pentru prima dată, rata de utilizare a plăților digitale a depășit volumul retragerilor de numerar de la ATM-uri, un semnal clar al schimbării comportamentului financiar și al modernizării economiei”, a precizat doamna Anca Dragu.

Totodată, guvernatoarea BNM a subliniat că Republica Moldova a devenit recent membru al Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA), iar șapte din cele zece bănci comerciale locale au fost deja acceptate pentru interconectarea tehnică.

Doamna Anca Dragu a ținut, de asemenea, să pună în evidență rolul de lider al BNM în negocierile pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. BNM are un rol-cheie în trei capitole-cheie: Libera circulație a capitalului, Serviciile financiare și Politica economică și monetară.

În concluzie, șefa băncii centrele a menționat că Republica Moldova are toate atributele pentru a deveni copilul-minune al Europei – o țară ambițioasă, care se dezvoltă rapid și care construiește cu seriozitate o bancă centrală europeană în gândire, în acțiune și în viziune.

Masa rotundă la care a participat doamna Anca Dragu face parte din seria evenimentelor organizate, în perioada 21 mai-16 iunie 2025, sub egida celei de-a XXIX-a ediții a proiectului național „Împreună protejăm România”, care a reunit peste 400 de lideri, experți și oficiali pentru a discuta despre viitorul economic sustenabil în regiune.