Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
12.03.2025

Plățile instant MIA – un an de inovație și impact benefic în viața de zi cu zi a moldovenilor

 


Astăzi se împlinește un an de la lansarea sistemului de plăți instant MIA, un proiect strategic al Băncii Naționale a Moldovei, care marchează o etapă importantă în modernizarea infrastructurii de plăți din Republica Moldova. Implementat pentru a asigura transferuri rapide, sigure și accesibile, MIA a devenit în doar 12 luni o soluție indispensabilă în viața de zi cu zi a consumatorilor.

  • Utilizatori unici: Peste 532.000 de persoane au adoptat MIA în activitățile lor financiare zilnice.
  • Număr de plăți: Peste 5 milioane de tranzacții.
  • Valoarea totală a plăților: Peste 4,8 miliarde de lei moldovenești.

Sistemul MIA permite transferuri instant între toate conturile de plăți, indiferent de instituția financiară, utilizând doar numărul de telefon al beneficiarului, fără a expune date bancare. Transferurile sunt gratuite până la 10.000 de lei lunar, iar pentru sumele ce depășesc acest plafon, comisioanele nu depășesc 5 lei per tranzacție, indiferent de instituția financiară.

În primul an de la lansare, MIA a evoluat continuu, adăugând funcționalități menite să simplifice și să accelereze plățile digitale. Aceste inovații contribuie la o experiență de utilizare intuitivă și la o integrare mai largă a sistemului în activitățile financiare zilnice atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri:

  • Transferuri prin număr de telefon: Utilizatorii pot efectua transferuri instantanee folosind doar numărul de telefon al beneficiarului, eliminând necesitatea introducerii manuale a detaliilor bancare.
  • Solicitări de plată și răspunsuri: Facilitează gestionarea plăților între persoane, permițând utilizatorilor să trimită și să primească bani printr-un simplu mesaj, o funcționalitate utilă pentru împărțirea cheltuielilor sau administrarea datoriilor.
  • Transferuri între persoane prin generarea și scanarea codurilor QR: Simplifică tranzacțiile prin utilizarea codurilor QR, reducând riscul erorilor și protejând datele personale ale utilizatorilor.
  • Transferuri Me2Me: Oferă posibilitatea de a transfera rapid și gratuit fonduri între conturile proprii deschise la diferite instituții financiare, sporind flexibilitatea utilizatorilor în gestionarea resurselor financiare.
  • Plăți cu cod QR pentru bunuri și servicii: Această funcționalitate a accelerat adoptarea MIA în mediul de afaceri, permițând clienților să efectueze plăți rapide și sigure în cafenele, restaurante, cabinete medicale, agenții turistice etc. oferind o alternativă modernă și eficientă la metodele tradiționale de plată.

Astfel, prin aceste dezvoltări, MIA nu doar că simplifică tranzacțiile de zi cu zi, ci și contribuie la digitalizarea economiei, consolidând un ecosistem de plăți instant moderne și accesibile pentru toți utilizatorii.

BNM își propune să continue dezvoltarea și extinderea funcționalităților MIA, având două priorități esențiale:

  • Facilitarea plăților pentru consumatori:  Plăți și mai comode și la îndemâna consumatorilor, integrând funcționalități noi și îmbunătățind experiența utilizatorilor.
  • Extinderea acceptării plăților MIA în mediul de afaceri: Extinderea ariei de acceptare a plăților MIA în diverse sectoare de afaceri.

„Nu ne oprim aici și venim cu servicii financiare de calitate și sigure în continuare pentru cetățenii Republicii Moldova. Recent, Republica Moldova a fost acceptată în sistemul de plăți unice în euro - SEPA. În câteva luni, băncile din Republica Moldova vor putea să ofere tranzacții sigure, rapide și la costuri foarte mici către Uniunea Europeană și din Uniunea Europeană către Republica Moldova”, afirmă guvernatoarea BNM, Anca Dragu, într-un mesaj video transmis astăzi, cu ocazia împlinirii unui an de la lansarea MIA Plăți Instant.

MIA Plăți Instant, dezvoltat în Republica Moldova de Banca Națională a Moldovei, se aliniază la modelul și standardele tehnice implementate în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA Instant Credit Transfer), precum și la cele mai reușite modele pe plan international.

 

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).