Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Cele mai populare rapoarte statistice:
Situația financiară a sectorului bancar se menține robustă, evidențiind măsurile continue întreprinse de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru consolidarea stabilității și sporirea încrederii în sistemul bancar.
Pe parcursul trimestrului I al anului 2026, conform datelor prezentate de către bănci, sectorul bancar este caracterizat prin creșterea activelor, creditelor, depozitelor persoanelor fizice și juridice. Totodată, băncile s-au conformat cerințelor prudențiale, menținând principalii indicatori la nivelul corespunzător și evidențiind o bună capacitate de adaptare și de consolidare a capitalului.
În același timp, Banca Națională a Moldovei a continuat să promoveze reforme importante în domeniul reglementării bancare și al armonizării legislative, în linie cu standardele Uniunii Europene și cerințele Basel III, contribuind la modernizarea sistemului financiar și la avansarea procesului de integrare europeană.
La 31.03.2026, situația din sectorul bancar, reflectată în baza rapoartelor prezentate de către bănci, a înregistrat următoarele tendințe:
Activele totale au constituit 196 765,8 milioane lei, majorându-se cu 3,6% (6 867,7 milioane lei), pe parcursul trimestrului I al anului 2026.
În structura activelor, ponderea cea mai mare a revenit creditelor și avansurilor la cost amortizat, care a constituit 55,3% (108 743,8 milioane lei), fiind în majorare cu 0,7 puncte procentuale (p.p.) față de finele anului precedent. Ponderea investițiilor băncilor în valorile mobiliare de stat și în certificatele BNM a reprezentat 17,4% (34 164,7 milioane lei), fiind în creștere cu 0,6 p.p, iar ponderea mijloacelor plasate la BNM a constituit 14,1% (27 841,7 milioane lei), fiind în descreștere cu 3,0 p.p. Restul activelor, care constituie 13,2% (26 015,6 milioane lei), sunt menținute în alte bănci, în numerar, imobilizări corporale, imobilizări necorporale etc. Ponderea acestora s-a majorat cu 1,8 p.p. comparativ cu sfârșitul anului 2025.
Soldul brut (prudențial) al creditelor a constituit 55,2% din totalul activelor sau 108 635,8 milioane lei, majorându-se pe parcursul perioadei analizate cu 5,6% (5 794,9 milioane lei).
Cea mai mare creștere a fost înregistrată la creditele acordate comerțului cu 1 447,4 milioane lei (6,8%), până la 22 603,7 milioane lei, la creditele acordate pentru procurarea / construcția imobilului cu 1 298,8 milioane lei (5,0%), până la 27 391,4 milioane lei, la creditele de consum – cu 741,1 milioane lei (3,9%), până la 19 982,8 milioane lei și la creditele acordate în domeniul prestării serviciilor - cu 657,7 milioane lei (16,5%), până la 4 631,9 milioane lei.
Totodată, pe parcursul trimestrului I al anului 2026 cea mai mare descreștere a fost înregistrată la creditele acordate în domeniul transportului, telecomunicaţiilor şi dezvoltării reţelei cu 167,9 milioane lei (5,0%) până la 3 158,2 milioane lei.
Ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor (prudențial) a constituit 4,3%, fiind la același nivel cu finele anului precedent, menținându-se aproape de cele mai scăzute niveluri istorice. Totodată, în perioada analizată s-a majorat nesemnificativ ponderea creditelor expirate în totalul creditelor cu 0,1 p.p., constituind 1,5%.
Soldul total al depozitelor s-a majorat față de finele anului precedent cu 4 796,4 milioane lei sau cu 3,3%, constituind 149 219,2 milioane lei (depozitele persoanelor fizice au constituit 60,2% din totalul depozitelor, depozitele persoanelor juridice – 39,7% și depozitele băncilor - 0,1% ), ca urmare a creșterii soldului depozitelor persoanelor fizice cu 3 041,0 milioane lei (3,5%), până la 89 908,7 milioane lei și a soldului depozitelor persoanelor juridice cu 1 814,3 milioane lei (3,2%), până la 59 252,7 milioane lei. Concomitent, depozitele băncilor s-au micșorat cu 58,9 milioane lei (50,5%), până la 57,7 milioane lei.
În totalul depozitelor, 64,2% au revenit depozitelor în lei, soldul majorându-se cu 524,1 milioane lei (0,6%) comparativ cu sfârșitul anului precedent și a constituit 95 766,2 milioane lei la 31.03.2026. Respectiv, depozitele în valută au constituit 35,8% din totalul depozitelor, soldul acestora, de asemenea, s-a majorat pe parcursul trimestrului I al anului 2026 cu 4 272,2 milioane lei (8,7%), alcătuind 53 452,9 milioane lei.
La situația din 31.03.2026, conform datelor prezentate de bănci, profitul pe sectorul bancar a constituit 1 158,2 milioane lei, majorându-se comparativ cu perioada similară a anului precedent cu 117,6 milioane lei (11,3%), în special ca urmare a majorării veniturilor din dobânzi cu 628,1 milioane lei (25,6%), până la 3 78,0 mil. lei, datorită creșterii veniturilor obținute din activitatea de creditare cu 454,1 milioane lei (25,1%), până la 2 266,4 milioane lei.
Rentabilitatea activelor a constituit 2,3%, iar rentabilitatea capitalului – 14,7%, ambii indicatori înregistrând o micșorare față de finele anului precedent, cu 0,4 p.p. și, respectiv, cu 2,2 p.p. Indicatorii de rentabilitate denotă un sector bancar stabil și eficient, cu o profitabilitate solidă și o capacitate bună de valorificare a resurselor.
Conformarea cu cerințele prudențiale
Pe parcursul trimestrului I al anului 2026, băncile au menținut indicatorii lichidității la un nivel înalt, peste limitele reglementate. Respectiv, indicatorii prudențiali ai lichidității au fost respectați de toate băncile.
Indicatorul de finanţare stabilă netă (NSFR, în vigoare din 30.09.2025), care reprezintă raportul dintre finanţarea stabilă disponibilă a băncii şi finanţarea stabilă necesară, a constituit 167,5% la 31.03.2026 (limita ≥ 100%). Indicatorul dat a variat de la 145,2% până la 339,9%.
Indicatorul privind acoperirea necesarului de lichiditate (LCR) pe sector a constituit 299,8% (limita ≥ 100%), variind de la 137,4% până la 839,9%, în funcție de bancă.
Conform rapoartelor prezentate de bănci la situația din 31.03.2026, rata fondurilor proprii totale pe sectorul bancar a înregistrat valoarea de 22,3%, fiind în micșorare cu 1,0 p.p. față de finele anului precedent, ca urmare a creșterii cuantumului total al expunerii la risc cu 5 051,9 milioane lei (5,0%) (majorarea portofoliului de credite). Indicatorul dat a variat între 20,0% și 36,0%, în funcție de bancă. Toate băncile au respectat indicatorul „Rata fondurilor proprii totale” (limita ≥ 10%).
De asemenea, băncile au respectat cerința aferentă indicatorului „Rata fondurilor proprii totale”, luând în considerare amortizoarele de capital.
La situația din 31.03.2026, fondurile proprii totale au constituit 23 638,2 milioane lei, în creștere cu 0,5% (111,7 milioane lei). Majorarea fondurilor proprii a fost determinată de creșterea împrumuturilor subordonate la o bancă.
La situația din 31.03.2026, băncile au respectat indicatorii prudențiali cu privire la expunerile mari și expunerile față de persoanele lor afiliate.
În perioada de raportare, băncile au respectat limita poziției dominante pe piața bancară, fiind sub limita de 35% a acestui indicator privind mărimea activelor și depozitelor persoanelor fizice, cu excepția unei bănci, la care a fost înregistrată depășirea limitei de 35% a poziției dominante după mărimea activelor, constituind 37,5%, iar poziția dominantă pe piața bancară după mărimea depozitelor persoanelor fizice a constituit 36,2%.
Pe parcursul primului trimestru din 2026, Banca Națională a Moldovei (BNM) a continuat activitățile de elaborare și actualizare a actelor normative secundare întru aplicarea Legii nr.202/2017 privind activitatea băncilor, promovarea cerințelor Basel III și a bunelor practici în domeniu.
În acest sens, prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.38/2026 s-au aprobat modificări la Regulamentul nr.111/2018 cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate. Modificările la tratamentul prudențial al riscului de credit în cadrul abordării standardizate au fost introduse prin transpunerea prevederilor CRR III. Aceste modificări vor intra în vigoare la 1 iulie 2027 și vor spori detalierea claselor de expuneri, reducând în același timp dependența de ratingurile externe (ECAI). Ponderile de risc pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra imobilelor se bazează pe raportul expunere-valoare. A fost introdus conceptul de expuneri ADC (achiziții de terenuri, dezvoltări și construcție); expuneri față de un tranzactor; alte expuneri retail; expuneri provenind din finanțări specializate. În plus, au fost adăugate noi clase de expuneri, inclusiv expuneri din datorii subordonate și expuneri sub formă de obligațiuni garantate.
De asemenea, prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.74/2026 au fost aprobate modificări la Regulamentul nr.115/2018 cu privire la tratamentul riscului de decontare/livrare pentru bănci și la Regulamentul nr.116/2018 cu privire la calculul de către bănci al ajustărilor specifice şi al ajustărilor generale pentru riscul de credit (în vigoare din 1.01.2027). Modificările prevăd introducerea aspectelor aferente aplicării abordării IRB, în vederea alinierii depline la standardele UE, ceea ce va contribui la dezvoltarea mecanismelor de gestionare a riscului de decontare/livrare, precum și la o gestionare alternativă în ceea ce privește tratamentul ajustărilor generale și specifice pentru riscul de credit.
Totodată, prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.75/2026 au fost aprobate modificări la Instrucțiunea nr.117/2018 cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere. Aceste modificări vor intra în vigoare la 1 octombrie 2026 și vor include unele rapoarte noi în ceea ce privește tratamentul aplicabil riscului de credit al contrapărții, în special pentru contractele bilaterale cu instrumente financiare derivate, tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, tranzacții cu termen lung de decontare și tranzacții de creditare în marjă.
Prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.76/2026 au fost aprobate modificări la Regulamentul nr.109/2018 cu privire la fondurile proprii ale băncilor și cerințele de capital (în vigoare din 1.07.2027), care introduc prevederi privind mecanismul de protecție prudențială pentru acoperirea insuficientă a expunerilor neperformante, precum și prevederi privind fondurile proprii și cerințele de capital referitoare la abordarea IRB, securitizările și pasivele eligibile.